Socialul a sanctionat dintotdeauna oamenii singuri, mai este nevoie de un termen care sa o defineasca explicit ?

 Asa cum ati aflat deja din titlu, azi cate ceva despre oamenii singuri . Nicicand oamenii singuri nu s-au bucurat de consideratia generatiei lor . Au fost desigur perioade  cand societatea a putut trece  cu vederea statutul de celibatar , cand cel in cauza era un barbat dedicat stiintei sau carierei ( universitare, militare, preotiei). Femeile insa au fost si au ramas sub microscopul critic al societatii si dupa anul 1960 .

Dincolo de invidia celor ce-si intemeiasera o familie, invidie ce adesea era si este exprimata prin deja consacrata fraza " tu esti singur( singura ), nu este cazul sa vorbesti despre griji sau nevoi". 

Casatoria rezolva probleme pe care celibatul nu  le pune, dar este fals sa consideri ca oamenii singuri sunt scutiti de griji , nevoi, ori dificultati

Putini stiu  ca oamenii singuri cheltuiesc mai mult decat cei reuniti intr-un cuplu sau familie.

Aparent a fi singur este o alegere a celui in cauza, nu este insa general valabil. Multi oameni  sunt singuri pentru ca sunt marcati de experientele negative ale familiei de apartenenta sau ale prietenilor. Pot fi luate in discutie aspectele demografice, standardele educationale, modelele culturale si  / religioase , care impiedica sau interzic casatoria.   

Sunt desiguri  si adulti dispusi sa plateasca pretul independentei, care este desigur celibatul. 

Iata ca  o noua atentionare asupra  stigmatizarii si discriminarii adultilor singuri  vine prin  psihologul Bella DePaulo, care  se preocupa sa    introduca un  nou termen  : „singlism”  . 

 Despre singlism si ceea ce incearca acest termen sa defineasca puteti afla citind http://www.psihoterapie.net/blog/dorin-victor-vasile/2010/09/ce-este-singlismul.html