vineri, 24 mai 2013

Mărturisiri

Ador marea și poate din acest motiv   am reusit să trec cu bine prin multele încercări ale vieții. Am fost pe val, am fost sub val. De fiecare dată eram atentă la respirație. Mult mai tarziu aveam să aflu despre benficiile respirației în reducerea atacului de panică ori/și a stresului.
Am învățat să modelez dinți, am învățat să modelez destine umane.
Am modelat și șlefuit dinți; am reconstruit integritatea funcțională a arcadelor dentare.
Azi modelez destine umane, corectez comportamente, reintegrez social ori profesional persoane care și-au pierdut unele abilități.
Mama m-a vrut perfectă și m-am ales cu o "minunată" rană de respingere. Mult timp am revăzut-o pe fetița,   ce am fost, plângând îngrijorată pentru că mama nu o va iubi dacă nu e bună.
 " Nu sunt destul de bună" a devenit refrenul vieții mele și sursa multor frici și  eșecuri.
 Nimeni nu este perfect, iar viața este o școală care ne obligă să creștem și să învățăm să fim, să facem, să avem.
Cum creștem? Acceptând lecțiile și experiențele de viață.
Cum învățăm? Participând, observând, exersând.
Viața este presarată cu multe clipe de bucurie, din acest motiv vă rog să nu vă atașați de o bucurie pentru că atașându-vă tăiați aripile vieții.
Printre clipele de bucurie se strecoară și clipe de tristețe, boală ori doliu; sunt situații inerente ce le puteți traversa mai ușor fiind sprijiniți și ascultați de un specialist. 
Respingem și ne simțim respinși atunci când ne este frică de o pierdere.
Frica de a pierde iubitul/iubita apare la persoanele care în copilărie s-au simțit respinse sau neacceptate neconditionat de părintele de același sex.
Acceptarea conditionată a copilului se traduce prin răni de respingere ori răni de abandon.
Rana de abandon este trăită în relație cu părintele de sex opus.
Viața ne dă o șansă aducând față în față colegi ori parteneri de cuplu cu aceleași răni ca și noi.
 De ce spun că este o șansă? Pentru că ne ajută să vedem și să devenim conștienți de ceea ce se petrece cu noi. Conștientizarea este șansa noastră de vindecare.

-" Eu nu știu dacă el vrea să rămână cu mine așa că mai bine ne oprim aici".
-" Dar tu vrei să rămâi cu el?"
-" Dacă el nu-mi spune că e sigur 100% că vrea să fie cu mine, atunci nu-l vreau. Ne oprim."
Am văzut în exemplul de mai sus cum se manifestă respingerea, care evidențiază  tendințele autodistructive, anularea sentimentelor pentru partener și de sine, non-acceptarea, nesiguranța. O persoană cu rană de respingere se așează în calea propriului destin.
Tendinta persoanelor cu rana de respingere este să împingă lucrurile până la marginea prăpastiei. Odată rămași singuri se izolează în casă, pândesc de după perdea , nu răspund la telefon 2-3 zile. Apoi se ascund o vreme în muncă după care cu mai putin sau mai mult elan iși încearcă iar norocul.
Unii oameni retrăiesc aceleași experiențe de mai multe ori pentru că nu vor să accepte și să învețe din retrăirea acelorași frustrări în relații diferite. Schimbarea partenerei/partenerului nu e de vreun folos dacă nu schimbi nimic în tine.
Să accepți o anume experiență nu înseamnă că e preferata ta ci o cale de a învăța compasiunea, bunăvoința, respectul de sine și pentru celălalt.


Un tată, ii povestea fiului de 10 ani :
"Intr-un an, de Crăciun, am primit multe jucării, cred că aveam vreo 10 ani ca tine acum, și am cerut voie mamei să chem câțiva copii la mine să ne jucăm."
-" Au venit cu jucăriile lor?" l-a întrerupt băiatul.
-" Nu, ei nu aveau jucării, erau copii săraci. Când aveam eu varsta ta putini copii aveau jucării."
-"Dar eu nu vreau să dau jucăriile mele copiilor. Nu-mi place asta." a intervenit copilul.
-"Te cred, mie însă nu-mi plăcea să mă joc singur. Am ales între a mă juca singur cu jucăriile sau a mă bucura de compania prietenilor de joacă invitându-i să ne jucăm cu jucăriile mele."

Copilul și-a privit tatăl, a adunat la piept toate jucăriile și a plecat, trist, să se joace singur în camera lui.

Băiatul are tulburare pervazivă de dezvoltare, iar pentru tată a fost greu de acceptat.

Când nu te simți acceptat respingi.
Te întreb acum cum vezi și cum înțelegi frica ta de a fi părăsit(ă) sau frica de a fi respins(ă) la un interviu? Ce îți spui în gând? Acuzi pe cineva de ceva? Constientizezi că procedezi asemeni persoanei pe care o judeci/o acuzi?
Răspunsul e simplu:  el/ea e ca tine sau tu esti ca el/ea. Mai greu este să vezi asta, să accepți, să integrezi și să vindeci.

Șansa de vindecare există, altfel nu am fi vorbit acum despre vindecare, dar mai important decât vindecarea este acceptarea și iubirea necondiționată a copiilor noștri.
Indemn cititorii mei să-și iubească și să-și accepte copiii necondiționat. Indemn cititorii mei să transmită acest mesaj cuplurilor ce se pregătesc să devină părinți.
In viață doar părinții ne pot iubi și accepta necondiționat. Iubirea și acceptarea necondiționată a copilului indiferent de sex, abilități ori performanțe îl ferește pe copil de rana de respingere și îl învață să se iubească pe sine, se să accepte așa cum e.
Când nu te simți acceptat ești nesigur. Când ești nesigur îți agasezi iubita așteptând confirmări repetate că te iubește numai pe tine, că va ramâne cu tine. Si oricâte asigurări ai primi tot o vei întreba a mia oară "tu chiar mă iubești? nu ai să mă părăsești? sigur mă iubești așa cu toate defectele mele?" Evident ambele sexe se confruntă cu probleme de gen, din păcate.

Părinți și viitori părinți, iubiți-vă și acceptați-vă neconditionat copiii. Este darul cel mai de preț pe care il puteți oferi copilului vostru. Este temelia pe care își va construi viața.
Viața trăită în iubire, încredere și acceptare este o viață sănătoasă, liberă de frici (sursa multor boli fizice și psiho-somatice și eșecuri).

Mulți ar spune că  succesul  în viață ține de șansă, însă pentru a profita de șansă ai nevoie de încredere în tine. Aici multi dintre cititori își vor aminti de momentele de ezitare( nu știu dacă voi face față, poate alții sunt mai buni, nu știu sigur dacă asta vreau să fac, etc).

Sunteti de acord cu mine când spun că iubirea necondiționată și acceptarea necondiționată a copilului sunt darurile cele mai de preț ce ni  le pot oferi părinții?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu