CONSILIERE PSIHOLOGICA ONLINE PE SKYPE SAU PE TELEFON (004)0746181199
miercuri, 24 decembrie 2014
joi, 18 decembrie 2014
Craciunul, sarbatoarea mult asteptata
Mari si mici, adulti, adolescenti, copii, frematam in zilele premergatoare Sarbatorii Bucuriei si a darurilor. Cei mici si cei tineri freamata de emotie; asteapta, se pregatesc, se straduiesc , ba chiar se si cumintesc vreo zi doua.
Adultii se straduiesc sa faca daruri celor dragi- dupa buget , pricepere, sentimente sau lista de dorinte cunoscuta ca Scrisoare catre Mos Craciun.
-Vreau sa-mi vad copilul fericit razand cu gura pana la urechi, marturisea mama unui baietel cu autism, iar pentru asta voi colinda 2 zile toate magazinele.
Nu intotdeauna putinta este pe masura dorintei.
Sentimentele noastre pentru copii, nepoti , partener(a), de cele mai multe ori depasesc puterea de cumparare si asta poate fi resimtit ca dureros sau nedrept. Daca se intampla sa traim astfel de sentimente este bine sa fim atenti la cum ne vom purta si ce vom spune copilului nostru care, inca, nu a aflat ca Mos Craciun nu exista.
-" Craciunul pentru mine inseamna sa merg acasa la mama. Ne despart 250 km, dar cat va trai imi voi petrece aceasta sarbatoare in casa copilariei mele. Mama mea merita asta, m-a crescut singura si i-a fost greu; de aceea vreau ca macar de sarbatori sa-i fiu alaturi."
- Cand ai aflat ca nu exista Mos Craciun?
-" Eu am fost un copil cuminte si ascultator,chiar muncitor. Eram la scoala deja si cand am aflat ce au primit alti copii m-am intristat. Eu primisem cateva eugenii si portocale, iar baietii din vecini, care nu erau asa cuminti si silitori ca mine primisera jucarii si imbracaminte. Nu intelegeam unde gresisem. Fusesem pedepsit? De ce? Am mers acasa si m-am asezat, trist, la masa asteptand sa ma observe mama. Abia cand a pus masa sa mancam m-a intrebat: ce ai? ce e cu tine?
Am intrebat atunci cum e posibil sa nu fi vazut Mos Craciun ca sunt un baiat cuminte? Atunci mama a inceput sa planga si mi-a spus :
-Mos Craciun nu exista, eu sunt Mos Craciun si nu am putut mai mult. Imi pare rau, tu esti un copil bun."
" Pastrez o amintire dureroasa si inca nu stiu ce m-a durut : faptul ca nu am primit daruri ca alti copii, sau aflarea vestii ca nu exista Mos Craciun, saracia sau lacrimile si tristetea mamei?"
Este o multumire sufleteasca si o bucurie sa poti face bucurii si daruri celor dragi, dar nu este cazul sa va indatorati sau sa va necajiti pentru ca nu puteti cumpara daruri care sa-i bucure peste poate.
Nu va treceti pe dumneavoastra la coada si nici nu va multumiti doar cu bucuria de a-i vedea pe altii multumiti pentru ca riscati sa implementati o atitudine care odata integrata devine un obicei pagubos pe termen lung. Cand deprinzi obiceiul sa renunti la tine pentru altii, dragi tie, vei constata in timp efectele triste ale atitudinii celorlalti fata de tine.
Pune-te si pe tine pe lista lui Mos Craciun daca sunt bani pentru cadouri!
Nu va treceti pe dumneavoastra la coada si nici nu va multumiti doar cu bucuria de a-i vedea pe altii multumiti pentru ca riscati sa implementati o atitudine care odata integrata devine un obicei pagubos pe termen lung. Cand deprinzi obiceiul sa renunti la tine pentru altii, dragi tie, vei constata in timp efectele triste ale atitudinii celorlalti fata de tine.
Pune-te si pe tine pe lista lui Mos Craciun daca sunt bani pentru cadouri!
Cand dorintele sunt mari , iar puterea de cumparare este mica, putem preveni tristeti si dezamagiri pregatind din vreme darurile sau economisind bani .
Acolo unde nici una din cele doua variante nu este posibila ii putem pregati pe copii, nu vor fi fericiti, dar nu vor trai dezamagirea
Intelept este sa fim realisti si sa invatam ca avand asteptari mari riscam dezamagiri pe masura. Invatandu-ne copiii sa priveasca astfel viata ii ferim de multa suferinta.
Sa poti vorbi copilului tau de spiritul Craciunului si sa-l faci sa simta bucuria acestei sarbatori, este mai valoros dacat sa-l amagesti ca vine un Mos cu daruri asa cum vede in reclame sau la prietenii mai instariti.
Traiti bucuria Craciunului in Spirit si bucuria va fi de lunga durata atat pentru cei mari cat si pentru cei mici!
marți, 25 noiembrie 2014
Povesti pentru tine: "V. Cele cinci legi ale aurului"
In ciclul Povesti pentru tine iti impartasesc invataturile cuprinse in cartea "Cel mai bogat om din Babilon "
V. Cele cinci legi ale aurului
-
Dintre o pungă doldora de monede de aur şi o tăbliţă gravată cu gânduri pline
de înţelepciune - dacă aţi fi puşi în situaţia de a alege unul dintre aceste
două lucruri, pe care 1-aţi alege?
Luminate de razele tremurânde ale
focului aţâţat de arbuştii deşertului, chipurile bronzate ale ascultătorilor
trădau un interes aparte pentru subiectul pe care îl discutau.
-
Aurul, aurul, răspunseră într-un glas cei douăzeci şi şapte de
ascultători.
Bătrânul Kalabab zâmbi cu subînţeles.
-
Linişte! le spuse el, reducându-i la tăcere. Ascultaţi tânguirile
câinilor sălbătici ce se aud în noapte! Se tânguie şi urlă pentru că sunt
flămânzi. Hrăniţi-i şi ce credeţi că vor face? Vor sări la bătaie şi se vor
împăuna, mândri de succesul pe care 1-au obţinut în luptă, fără să se mai
gândească la dimineaţa ce va veni. Aşa se întâmplă şi cu fiii oamenilor.
Rugaţi-i să aleagă între aur şi înţelepciune - şi ce credeţi că vor alege? Vor
ignora înţelepciunea şi vor irosi aurul. Dimineaţa vom auzi tânguirile lor
jalnice pentru că nu mai au aur. Aurul le aparţine numai celor
care îl cunosc şi îi respectă legile.
Kalabab se înfăşură mai bine în
mantia sa albă, căci bătea un vânt extrem de rece.
- Pentru că m-aţi slujit cu credinţă pe toată
durata călătoriei noastre, pentru că aţi avut grijă de cămilele mele, pentru că
aţi străbătut fără să vă plângeţi nisipurile fierbinţi ale deşertului, pentru
că i-aţi înfruntat cu curaj pe tâlharii care încercau să-mi fure marfa, am să
vă împărtăşesc în această seară povestea celor cinci legi ale aurului, o
poveste cum nu v-a fost dat să auziţi vreodată. Sorbiţi-mi cu atenţie cuvintele
ce vi le voi spune, căci - dacă le veţi prinde tâlcul şi le veţi da ascultare -
în zilele ce vor urma vă veţi scălda în aur.
Tăcerea ce se aşternu în clipele
următoare avea menirea de a crea un efect puternic asupra auditoriului.
Deasupra lor, pe cerul senin al Babilonului, stelele se îngemănau, creând o
dantelă de lumină şi culoare, în spatele spectatorilor, se întrezăreau siluetele
corturilor, bine înfipte în pământ pentru a nu fi doborâte de furtunile
necruţătoare ale deşertului. Lângă corturi, se aflau - frumos aranjate -
baloturile de marfă, acoperite cu piei de animale, în apropiere, se găseau
cămilele, ce stăteau întinse pe nisip, unele rumegând mulţumite, iar altele
sforăind într-un cor disonant.
- Ne-ai spus multe poveşti frumoase,
Kalabab, grăi conducătorul grupului. Sperăm ca înţelepciunea ta să ne
călăuzească şi mâine dimineaţă când zilele petrecute alături de tine se vor fi
încheiat.
- V-am spus până acum aventurile pe
care le-am trăit pe tărâmuri străine şi îndepărtate, dar în seara aceasta vă
voi împărtăşi înţelepciunea lui Arkad, un om bogat şi înţelept.
- Am auzit multe lucruri despre el,
spuse conducătorul grupului, căci el a fost cel mai bogat om care a trăit
vreodată în Babilon.
- Era cel mai bogat om, pentru că el
cunoştea tainele aurului mai bine decât oricine din lume. În această seară, vă
voi împărtăşi gândurile sale înţelepte, aşa cum mi le-a împărtăşit şi mie
Nomasir, fiul lui, cu foarte mulţi ani în urmă, în Ninive, pe când eram un
băieţandru. Stăpânul meu şi cu mine zăbovisem mult în palatul lui Nomasir. Eu
îl ajutasem pe stăpânul meu să aducă multe covoraşe de o frumuseţe rară, pe care Nomasir le analiza cu atenţie până când găsea ceva pe
plac. În cele din urmă, mulţumit fiind de alegerea sa, ne-a rugat să ne aşezăm
alături de el şi să bem un vin rar, a cărui aromă ne gâdila nările şi stomacul,
ce nu era obişnuit cu o băutură atât de rară. Apoi, ne-a împărtăşit această
poveste plină de înţelepciune, aşa cum am să v-o împărtăşesc şi eu vouă. în
Babilon există obiceiul - după cum bine ştiţi - ca fiii din familiile bogate să
locuiască împreună cu părinţii lor ca să devină în final moştenitorii averii
acestora. Arkad, însă, nu era de acord cu acest obicei. De aceea, când Nomasir
a atins vârsta la care trebuia să moştenească averea tatălui său, acesta îl
chemă la el şi îi spuse:
„- Fiule, dorinţa mea cea mai
profundă este ca tu să-mi moşteneşti averea. Dar trebuie să-mi dovedeşti că
eşti capabil s-o administrezi într-un mod cât mai înţelept cu putinţă. Pentru
asta, vreau să pleci în lume şi să-mi demonstrezi că poţi să strângi aur şi să
devii un om respectat printre semenii tăi. Ca să nu începi de la zero, îţi voi
dărui două lucruri ce mie mi-au fost refuzate atunci când am început să-mi
clădesc averea, în primul rând, îţi voi dărui această pungă cu aur. Dacă o
foloseşti cu înţelepciune, ea va constitui temelia succesului tău viitor, în al
doilea rând, îţi voi dărui această tăbliţă de argilă, pe care sunt gravate cele
cinci legi ale aurului. Dacă le vei da ascultare, ele îţi vor oferi competenţă
şi siguranţă în tot ceea ce vei face în viaţă, întoarce-te la casa tatălui tău
peste zece ani pentru a-i da socoteală pentru faptele tale! Dacă te vei dovedi
demn, te voi numi moştenitorul averii mele. În caz contrar, însă, o voi dona
preoţilor ca să se roage pentru sufletul meu."
Şi aşa, Nomasir plecă în lume,
însoţit de punga cu aur, de tăbliţa de argilă învelită cu grijă într-o pânză de
mătase, de sclavul său şi de caii ce le asigurau transportul. După zece ani,
Nomasir se întoarse la casa tatălui său, care organiză un ospăţ mare în cinstea
sa, ospăţ la care invită mulţi prieteni şi membri ai familiei. După ce ospăţul
luă sfârşit, părinţii lui se aşezară pe nişte scaune înalte, asemănătoare cu
tronurile împărăteşti, iar Nomasir se prezentă în faţa lor ca să dea socoteală pentru faptele lui, aşa cum îi promisese tatălui său. Era
seară. Fumul greu pe care îl degajau opaiţele - ce nu făceau altceva decât să
strecoare palide raze de lumină - învăluia încăperea într-o negură deasă.
Sclavii îmbrăcaţi în tunici şi veste albe încercau să mai împrospăteze puţin
aerul umed din cameră, agitând cu mişcări ritmice frunze late de palmieri,
întreaga scenă avea un aer regesc. Soţia lui Nomasir şi cei doi copii ai lor,
împreună cu alţi membri ai familiei, stăteau în spatele lui pe covoraşe, fiind
parcă întruchiparea unor statui înlemnite în tăcere.
„- Tată"
- începu el pe un ton plin de respect - „mă înclin în faţa înţelepciunii tale.
Cu zece ani în urmă, când băteam la porţile bărbăţiei, m-ai trimis în
lume ca să devin un om de vază în loc să rămân vasalul averii tale. Mi-ai dăruit cu generozitate o pungă doldora de aur şi o tăbliţă cu
gânduri pline de înţelepciune. Aurul - vai! - trebuie să recunosc - mi-a zburat
printre degete, aşa cum îi scapă unui tânăr fără experienţă vânatul iute de
picior."
Tatăl zâmbi cu indulgenţă.
„- Continuă, fiule, căci vreau să
cunosc povestea ta în cele mai mici amănunte.
- Am hotărât să mă duc în Ninive,
căci era un oraş în plină dezvoltare şi speram să-mi ofere cât mai multe ocazii
profitabile. Am urmat o caravană, unde mi-am făcut foarte mulţi
prieteni. Printre aceştia, se aflau doi oameni talentaţi la
grai, ce aveau
un cal alb de o frumuseţe rară, care alerga mai repede ca vântul. In timpul
călătoriei noastre, mi-au şoptit că în Ninive trăia un om foarte bogat, care
avea un cal atât de iute de picior încât nu putea fi învins niciodată. Stăpânul
lui credea că nici un cal din lume nu putea alerga mai repede decât calul său.
De aceea, era dispus să parieze oricât de mult pe armăsarul lui, convins fiind
că acesta putea învinge orice cal din Babilonia, în comparaţie însă cu armăsarul
lor, spuneau prietenii mei, calul acela nu era decât un catâr amărât ce putea
fi învins cu uşurinţă. Ei mi-au propus - ca pe o favoare greu de refuzat
- să pariez şi eu pe calul lor. Eram deosebit de încântat
de planul lor. Calul pe care pariasem a fost însă învins şi am pierdut foarte
mult aur."
Tatăl izbucni în râs la auzul
acestor cuvinte.
„- Am descoperit mai târziu că
aceşti oameni erau nişte tâlhari, care practicau de multă vreme această
înşelătorie. Se aciuau pe lângă caravane în căutare de noi victime. Omul din
Ninive era partenerul lor şi împărţeau câştiurile pe care le obţineau de pe
urma acestor pariuri. Această înşelătorie m-a învăţat prima
lecţie despre viaţă - o lecţie despre cum trebuie să-mi port de grijă. Aveam sa învăţ în curând o altă lecţie, la fel de amară, în caravană
mai era un tânăr cu care am legat o prietenie strânsă. Era fiul unor părinţi
bogaţi şi mergea la Ninive ca să-şi găsească o locuinţă potrivită. La scurtă
vreme după ce-am sosit în oraş, mi-a povestit despre moartea unui negustor, a
cărui prăvălie - împreună cu marfa sa - puteau fi achiziţionate la un preţ de
nimic. Spunându-mi că vom fi parteneri egali, dar că mai întâi el trebuia să se
întoarcă în Babilon ca să-şi asigure aurul, m-a convins să cumpăr marfa cu aurul
meu, urmând să facem apoi afaceri cu aurul lui. El şi-a prelungit foarte mult
timp şederea în Babilon, dovedindu-se în final un cumpărător nechibzuit şi un
risipitor fără limite. L-am înlăturat în cele din urmă din afacere, dar nu
înainte ca aceasta să atingă pragul dezastrului, căci toate mărfurile pe care
le mai aveam la dispoziţie nu mai puteau fi vândute şi nu mai aveam nici aur cu
ajutorul căruia să cumpărăm alte produse. Am vândut în final unui evreu tot ce
se mai putea vinde pentru un preţ de nimic. Pot să-ţi spun, tată, că am gustat
din plin din cupa amărăciunii. Am căutat apoi ceva de lucru, dar n-am găsit
nimic, căci nu aveam nici experienţa şi nici pregătirea necesară pentru asta.
Mi-am vândut caii. Mi-am vândut sclavul. Mi-am vândut şi hainele ca să obţin
ceva de mâncare şi un loc unde să-mi odihnesc capul, dar fiecare zi nu-mi
aducea decât şi mai multă amărăciune. In zilele acelea triste, mi-am amintit de
încrederea pe care mi-ai acordat-o, tată. M-ai trimis în lume ca să devin un om
cu stare şi asta doream să realizez."
Mama îşi îngropa faţa în mâini şi începu să plângă încetişor.
„- Atunci mi-am amintit de tăbliţa
pe care mi-ai dăruit-o la plecare, tăbliţă pe care erau gravate cele cinci legi
ale aurului. Am citit cu atenţie cuvintele pline de înţelepciune pe care mi
le-ai dăruit şi mi-am dat seama că - dacă aş fi ştiut să dau ascultare acestor
cuvinte înţelepte - nu mi-aş fi pierdut aurul. Am
învăţat pe dinafară fiecare lege în parte şi m-am hotărât ca - în momentul în
care zeiţa norocului îmi va zâmbi din nou - să mă las călăuzit de înţelepciunea
vârstei, nu de nechibzuinţa tinereţii. Pentru toţi cei
prezenţi în seara asta aici, voi citi aceste legi pline de înţelepciune, legi
pe care tatăl meu le-a imortalizat pe această tăbliţă de argilă pe care mi-a
dăruit-o cu zece ani în urmă:
Cele cinci legi ale a aurului
1.
Aurul se
revarsă cu dărnicie asupra celui care pune deoparte nu mai puţin de o zecime
din câştigul său pentru a crea o avere considerabilă nu numai pentru viitorul
său, dar şi pentru cel al familiei sale.
2.
Aurul
lucrează cu sârg în folosul stăpânului său înţelept, care ştie cum să-1
administreze într-un mod profitabil, astfel încât acesta se înmulţeşte precum
se înmulţesc animalele pe câmpii.
3.
Aurul cere
protecţia unui stăpân prevăzător care îl investeşte numai sub stricta
supraveghere a unor oameni înţelepţi, ce ştiu cum să-1 administreze.
4. Aurul zboară printre degetele celui care îl investeşte în afaceri sau
în obiective cu care nu este prea bine familiarizat sau care nu se bucură de
aprobarea înţelepţilor în acest domeniu.
5. Aurul fuge din calea celui care urmează
sfaturile înşelătoare ale escrocilor şi şarlatanilor sau din calea celui care
îl investeşte în dorinţe nechibzuite şi aventuroase.
Acestea sunt cele cinci legi ale
aurului scrise de tatăl meu. Ele sunt la fel de valoroase
ca aurul însuşi, aşa cum veţi vedea din continuarea
povestirii mele.
El se adresă din nou tatălui său.
„- Ţi-am povestit de sărăcia şi
disperarea în care mă aruncaseră nechibzuinţa şi lipsa mea de experienţă. Dar
şiragul nenorocirilor ajunge la un moment dat să se destrame. Aşa s-a întâmplat
şi în cazul meu atunci când norocul mi-a apărut în cale sub forma unei
îndeletniciri ceva mai aparte - aceea de supraveghetor al unei echipe de sclavi
ce lucra la ridicarea noului zid exterior al oraşului. Profitând acum de faptul
că ştiam care este prima lege a aurului, am început să pun deoparte câte o
monedă de aramă până când am atins valoarea unei monede de argint. A fost un
proces lent, căci trebuia să mai şi trăiesc. Cheltuiam fiecare monedă în parte
cu multă părere de rău, căci eram hotărât să recuperez - înainte de termenul
stabilit - aurul pe care mi 1-ai dăruit. Intr-o zi, stăpânul sclavilor, cu care
mă împrietenisem, veni la mine şi îmi spuse:
«- Eşti un tânăr chibzuit, care
nu-şi cheltuieşte agoniseala. Ai ceva aur pus deoparte?»
«- Da» - am răspuns eu - «căci cea
mai mare dorinţă a mea este să recuperez aurul pe care mi 1-a dăruit tatăl meu
la plecare, aur pe care 1-am pierdut.»
«- Eşti un tânăr ambiţios şi te
admir pentru asta. Dar ştii că aurul pe care îl strângi poate să lucreze în
favoarea ta şi să-ţi aducă şi mai mult aur?»
«- Vai! Am trăit nişte experienţe
atât de amare, căci aurul tatălui meu mi-a zburat printre degete şi mă tem că
la fel se va întâmpla şi cu al meu.»
«- Dacă ai încredere în mine, te voi
învăţa cum să-ţi administrezi aurul într-un mod cât mai profitabil cu putinţă» - îmi răspunse el. «Peste un an, zidul exterior va fi terminat şi la
fiecare intrare în parte vor trebui construite porţile de bronz ce vor proteja
oraşul de inamicii regelui, în Ninive nu există destul material pentru a
construi aceste porţi, iar regele nu s-a gândit să şi-1 asigure din timp. Iată
care este planul meu: ne vom uni fondurile de aur şi vom trimite o caravană la
minele de cupru şi cositor, ce se află la o distanţă apreciabilă de oraşul
nostru. Apoi, vom aduce în Ninive metalele necesare construirii porţilor. Când
regele va da ordinul ca porţile să fie construite, numai noi îi vom putea oferi
aceste materiale la un preţ destul de piperat. Dacă regele nu va dori să
cumpere de la noi, vom găsi alţi cumpărători dornici să achiziţioneze
materialele la un preţ la fel de bun.»
Am
recunoscut imediat în propunerea lui şansa de a pune în aplicare cea de a treia
lege a aurului: aceea de a-mi investi economiile sub stricta supraveghere a
unor oameni înţelepţi. Şi n-am fost dezamăgit. Căci
investiţia noastră s-a dovedit un succes, iar micuţa mea cantitate de aur s-a
mărit substanţial în urma tranzacţiei noastre. Cu timpul, am fost acceptat ca
membru permanent al acestui grup de investitori, pe care îl alcătuiserăm cu
ocazia primei noastre investiţii. Ei cunoşteau foarte bine tainele
administrării aurului. Analizau cu atenţie fiecare plan în parte înainte de a
porni la acţiune. Nu riscau niciodată să-şi piardă aurul dacă exista
posibilitatea ca o anumită afacere să nu fie profitabilă şi nici nu zăboveau
prea mult într-o investiţie dacă nu reuşeau să-şi recupereze destul de repede
aurul investit. Lucruri prosteşti precum cursele de cai sau parteneriate de
genul celui pe care 1-am făcut eu datorită lipsei mele de experierţă nu se
bucurau de atenţie în rândul acestor investitori. Ei le descopereau imediat
punctele slabe. Asociindu-mă cu aceşti oameni, am învăţat să fac investiţii
sigure ce mi-au adus câştiguri considerabile. O dată cu trecerea anilor,
comoara mea a început să crească din ce în ce mai repede. Nu numai că am
recuperat ce am pierdut, dar am câştigat şi mai mult. Prin intermediul
încercărilor prin care mi-a fost dat să trec, dar şi al succeselor de care m-am bucurat
în cele din urmă, am testat înţelepciunea cuprinsă în cele cinci legi ale
aurului şi fiecare dintre ele conţine adevăruri de necontestat. Celui
ce nu cunoaşte aceste cinci legi, aurul nu-i apare prea des în cale, iar când o
face, dispare la fel de repede precum a apărut. Dar pentru cel ce urmează cele
cinci legi, aurul munceşte cu supunerea unui sclav."
Nomasir încetă să vorbească şi făcu
un semn unui sclav ce stătea undeva în spate. Sclavul aduse pe rând trei pungi
grele din piele. Nomasir luă una dintre ele şi o puse la picioarele tatălui
său, spunându-i:
„- Tu mi-ai dăruit o pungă de aur -
aurul Babilonului. Eu îţi ofer acum în schimb o pungă cu aurul din Ninive,
având aceeaşi greutate. Un schimb cinstit, după cum mi s-a spus. Mi-ai dăruit o
tăbliţă de argilă gravată cu gânduri pline de înţelepciune. Eu îţi ofer acum în
schimb două pungi cu aur."
Spunând acestea, el luă din mâinile
sclavului celelalte două pungi cu aur şi le puse la picioarele tatălui său.
„- Vreau să-ţi demonstrez prin acest
gest, tată, că îţi apreciez mai mult înţelepciunea decât aurul. Dar cine poate
măsura în aur valoarea înţelepciunii? Fără înţelepciune, cei
care au aur îl pierd repede printre degete, dar cu ajutorul înţelepciunii, cei
care nu-1 au îl pot transforma în scurtă vreme într-un sclav umil, după cum o
dovedesc aceste trei pungi cu aur. Am, aşadar, satisfacţia de
a sta în faţa ta, tată, şi de a-ţi spune că - datorită înţelepciunii tale - am
putut să devin un om bogat şi respectat printre semenii mei.
Tatăl îşi puse mâna cu drag pe
creştetul lui Nomasir.
„- Ţi-ai învăţat bine lecţiile şi
sunt cu adevărat norocos că am un fiu căruia îi pot încredinţa fără teamă
averea."
Kalabab îşi încheie povestirea şi
îşi privi cu un ochi critic auditoriul.
- Ce-aţi înţeles din această poveste
a lui Nomasir? spuse el. Care dintre voi se poate duce la părintele său sau la
părintele soţiei sale pentru a da socoteală în faţa lui de felul în care şi-a
administrat agoniseala? Ce-ar gândi aceşti oameni venerabili
dacă le-aţi spune: „Am călătorit mult, am învăţat multe, am muncit mult şi am
câştigat mult, dar din păcate aur am prea puţin. O parte din el 1-am cheltuit
într-un mod înţelept, o parte 1-am cheltuit prosteşte, dar cel mai mult am
pierdut în acţiuni nechibzuite încă mai credeţi că este mâna destinului nedrept
faptul că unii oameni au mai mult aur, iar alţii nu au nimic? Atunci vă
înşelaţi. Oamenii devin stăpânii aurului în momentul în care ajung să cunoască
şi să respecte cele cinci legi ale aurului. Pentru că am învăţat aceste legi
încă din tinereţe şi pentru că le-am dat ascultare, am devenit un negustor
bogat. Averea mea nu se datorează unui minuni cereşti. Averea
ce-ţi pică din senin dispare la fel de brusc precum a apărut. Averea ce oferă
însă stăpânului ei bucurie şi împlinire sufletească se clădeşte treptat, căci
este rodul înţelepciunii şi stăruinţei. Adevărata
povară a unei om înţelept nu este strângerea averii în sine, ci consecvenţa pe
care trebuie s-o arate în acest proces an de an. Cele
cinci legi ale aurului vă oferă o răsplată bine meritată dacă ştiţi să le
interpretaţi tâlcul. Fiecare dintre aceste cinci legi abundă de
subînţelesuri şi - dacă, purtaţi de valurile povestirii mele, le-aţi uitat - vi
le voi repeta de îndată. Le ştiu pe toate pe dinafară, pentru că în tinereţe am
fost conştient de valoarea lor şi nu am fost mulţumit până când nu le-am
învăţat cuvânt cu cuvânt:
Prima lege a aurului
Aurul se revarsă cu dărnicie asupra celui care pune
deoparte nu mai puţin de o zecime din câştigul său pentru a crea o avere nu
numai considerabilă pentru viitorul sau, dar şi pentru cel al familiei sale.
- Cel
care pune deoparte cu consecvenţă o zecime din câştigul lui şi o investeşte cu
înţelepciune se va bucura în final de o avere considerabilă, ce-i va oferi un
venit sigur pentru viitor şi va garanta siguranţa financiară a familiei sale în
cazul în care zeii îl vor chema în ţinutul întunericului. Această lege mai
spune că aurul vine de bunăvoie în calea unui om ca acesta şi vă pot
aduce argumente în acest sens din propria mea experienţă de viaţă. Cu cât
strâng mai mult aur, cu atât îmi apare mai mult în cale. Aurul pe care îl
strâng îmi aduce şi mai mult aur, aşa cum se va întâmpla şi în cazul vostru,
căci aceasta este menirea primei legi a aurului.
A doua lege a aurului
Aurul
lucrează cu sârg în folosul stăpânului său înţelept, care ştie cum să-l
administreze într-un mod profitabil, astfel încât acesta se înmulţeşte precum
se înmulţesc animalele pe câmpii.
-
Aurul este într-adevăr un lucrător harnic. Este dornic să
se înmulţească ori de câte ori i se iveşte ocazia. Pentru toţi cei care şi-au
pus deoparte o anumită cantitate de aur, ocaziile sunt nenumărate, iar profitul
este pe măsură. O dată cu trecerea anilor, el se înmulţeşte într-un mod
surprinzător.
A treia lege a aurului
Aurul
cere protecţia unui stăpân prevăzător care îl investeşte numai sub stricta
supraveghere a unor oameni înţelepţi, ce ştiu cum să-l administreze.
-
Aurul cere într-adevăr protecţia unui stăpân prevăzător,
aşa cum fuge din calea unui stăpân nechibzuit. Cel
care cere sfaturile oamenilor înţelepţi, ce cunosc tainele administrării
aurului, învaţă în curând să nu-şi primejduiască averea, ci s-o păstreze în
siguranţă şi să se bucure de sporirea ei continuă.
A patra lege a aurului
Aurul zboară printre degetele celui care îl investeşte în
afaceri sau în obiective cu care nu este prea bine familiarizat sau care nu se
bucură de aprobarea înţelepţilor în acest domeniu.
- Unui om care are aur,
dar nu ştie cum să-1 administreze, multe investiţii i se par profitabile. Dar,
de cele mai multe ori, acestea nu oferă altceva decât factori de risc, iar dacă
sunt analizate de oameni cu experienţă, aceştia vă vor arăta că prezintă puţine
şanse de câştig. De aceea, stăpânul aurului care nu are însă experienţă
în administrarea lui, dar care are încredere în judecata sa şi îşi investeşte
averea în afaceri sau în obiective cu care nu este prea bine familiarizat,
descoperă în final că raţionamentul său nu a fost atât de bun pe cât a crezut
el şi plăteşte cu toată agoniseala lipsa de experienţă. Un
om înţelept este cel care îşi investeşte comoara doar sub stricta supraveghere
a celor care cunosc foarte bine tainele administrării aurului.
A cincea lege a aurului
Aurul fuge din calea celui care urmează sfaturile
înşelătoare ale escrocilor şi şarlatanilor sau din calea celui care îl
investeşte în dorinţe nechibzuite şi aventuroase.
- Celor
neexperimentaţi li se oferă adesea propuneri fantastice, care promit să le
aducă acestora comori neînchipuite. Dar
fiţi cu băgare de seamă şi cereţi sfaturile oamenilor înţelepţi, căci numai ei
vă pot dezvălui riscurile ce se ascund în spatele acestor planuri atât de
frumoase! Gândi-ţi-vă mereu la oamenii bogaţi din Ninive, care
nu-şi asumă niciodată riscul pierderii averii lor şi nici nu se lasă vreodată
încătuşaţi de afaceri şi investiţii neprofitabile! Şi aici se încheie
povestea celor cinci legi ale aurului. Spunându-vă această poveste, v-am
dezvăluit în acelaşi timp si secretele succeselor pe care le-am repurtat de-a
lungul vieţii mele. Dar ele nu sunt nişte secrete, ci nişte adevăruri pe care
fiecare om trebuie să le înveţe dacă vrea să scape de o viaţă mizerabilă,
bântuită de problemele cotidiene legate de mâncare şi de un adăpost deasupra
capului. Mâine vom intra în Babilon. Priviţi focul ce arde necontenit deasupra Templului
din Bel! Noi ne aflăm în faţa
oraşului de aur. Mâine, fiecare dintre voi va avea aur aurul pe care îl
meritaţi cu prisosinţă pentru credinţa cu care m-aţi slujit. Dacă ar fi să ne
întâlnim peste zece ani, ce mi-aţi spune că aţi făcut cu el? Dacă veţi urma
exemplul lui Nomasir şi veţi pune acest aur la temelia viitoarei voastre averi,
călăuziţi fiind pe acest drum de înţelepciunea lui Arkad, peste zece ani veţi
fi nişte oameni bogaţi şi respectaţi. Faptele noastre înţelepte ne însoţesc mereu pe
parcursul vieţii noastre pentru a ne conferi linişte şi împlinire sufletească. Dar în acelaşi fel,
faptele noastre nechibzuite ne urmăresc pentru a ne tortura sufletul şi
conştiinţa. Ele nu pot fi nicicând uitate. Printre aceşti „călăi" ai
vieţii noastre se află şi amintirile legate de lucrurile pe care nu le-aţi
făcut, dar pe care ar fi trebuit să le faceţi sau de ocaziile prielnice pe care
ar fi trebuit să le înhăţaţi, dar pe care le-aţi lăsat să vă scape printre
degete. Comorile Babilonului sunt nemăsurate şi devin - o dată cu
trecerea timpului - din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai valoroase.
Precum comorile pământului, aceste comori ale Babilonului le oferă
oamenilor hotărâţi să treacă la acţiune bucurii nemărginite. Dorinţele
voastre nutresc o putere magică. Lăsaţi-vă călăuziţi de această putere
extraordinară, stăpânind în acelaşi timp cele cinci legi ale aurului, şi veţi
deveni suveranii comorilor din Babilon!
Cititorule, articolele de pe acest blog sunt scrise cu intentia de a te ajuta. Trimite-le prietenilor tai si ajuta-i la randul tau. Iti multumesc.Povesti pentru tine: IV. Cum puteţi intra în graţiile Zeiţei Norocului
In ciclul Povesti pentru tine iti impartasesc invataturile cuprinse in cartea "Cel mai bogat om din Babilon "
In scolile din Romania nu se invata educatia financiara de aceea iti propun pentru tine Adultule si pentru Adolescentul tau aceste lectii sub forma povestilor. Acestea pot fi primele lectii despre "Cum se face ca unii au bani si altii, care muncesc din greu, nu au suficient?" dar in egala masura pot fi povesti inspirationale care sa-ti schimbe definitiv vechile convingeri si atitudinea fata de bani.
IV. Cum puteţi
intra în graţiile Zeiţei Norocului
„Dacă soarta decide să
fie generoasă cu un om, norocul său poate fi nemărginit. Aruncaţi-l în Eufrat
şi puteţi fi siguri că în drumul său spre ţărm va găsi o nestemată."
Proverb babilonian
Dorinţa de a avea noroc în viaţă este o dorinţă universală. Avea
rădăcini adânci în sufletul locuitorilor vechiului Babilon de acum patru mii de
ani, aşa cum are şi în sufletul oamenilor de astăzi. Sperăm cu toţii să intrăm
în graţiile capricioasei Zeiţe a Norocului. Există oare vreo posibilitate prin
care s-o putem întâlni şi ademeni în favoarea noastră?
Există oare vreo şansă să atragem
norocul de partea noastră?
Asta doreau să ştie locuitorii
vechiului Babilon şi s-au hotărât să găsească răspunsul pentru dilema lor. Erau
nişte oameni înzestraţi cu o inteligenţă ieşită din comun, motiv pentru care
oraşul lor a devenit cel mai bogat şi cel mai puternic din vremea lor.
În perioada aceea de mult apusă, nu
existau şcoli sau universităţi. Dar exista o citadelă a învăţăturii foarte bine
consolidată. Printre clădirile înalte ale Babilonului, se înălţa o clădire ce
rivaliza ca importanţă cu Palatul Regelui, cu Grădinile Suspendate şi cu Templul Zeilor. Cărţile de istorie o
menţionează foarte puţin sau chiar deloc, în ciuda faptului că a exercitat o
influenţă extraordinară asupra gândirii epocii respective.
Această citadelă era Templul
învăţăturii, unde profesorii voluntari împărtăşeau generaţiilor prezente
înţelepciunea generaţiilor trecute, discutându-se în forumuri deschise subiecte
de interes general. Protejaţi de zidurile acestei citadele, toţi cei care participau
la aceste forumuri erau egali. Cel mai umil dintre sclavi putea contesta - fără
teama de a fi pedepsit - părerea unui prinţ dintr-o familie regală.
Printre cei care frecventau Templul
învăţăturii se număra şi Arkad, un om bogat si înţelept, despre care se spunea
că era cel mai bogat om din Babilon. El avea o sală specială, unde se întâlnea
în fiecare seară cu oameni vârstnici, tineri sau între două vârste pentru a
discuta şi dezbate subiecte interesante. Să presupunem acum că pătrundem în
această sală ca să aflăm dacă ştiau cum să intre în graţiile Zeiţei Norocului!
Soarele îşi aşternea acum culcuşul,
transformându-se într-o minge de foc roşiatică ce încerca să străpungă cu
razele sale negura deşertului când Arkad se îndreptă spre locul ce-i era rezervat
în sala Templului învăţăturii, îl aşteptau deja optzeci de oameni, odihnindu-se
pe covoraşele lor ce ocupau întreaga suprafaţă a sălii de discuţii. Mulţi urmau
încă să vină.
- Despre ce vom discuta în această
seară? întrebă Arkad. După un scurt moment de ezitare, un ţesător de haine se ridică
în picioare - aşa cum era obiceiul - şi spuse:
- Aş vrea să discutăm despre un
anumit subiect, dar nu am curajul să-1 pomenesc pentru a nu părea ridicol în
faţa ta, Arkad, şi a bunilor mei prieteni, prezenţi aici.
Îndemnat fiind să spună despre ce
era vorba atât de Arkad, cât şi de auditoriul său, el continuă:
- Astăzi a fost o zi norocoasă
pentru mine, deoarece am găsit o pungă în care se aflau câteva monede de aur.
Cea mai mare dorinţă a mea este să am mereu zile norocoase ca cea de astăzi.
Pentru că bănuiesc că toţi oamenii nutresc aceeaşi dorinţă ca mine, poate că ar fi bine să discutăm despre cum am putea
atrage norocul de partea noastră.
- Este un subiect deosebit de
interesant, spuse Arkad, un subiect ce merită discutat pe larg. Pentru
unii oameni, norocul nu aşteaptă decât un prilej propice pentru a-şi face
apariţia în viaţa lor, fără un motiv sau scop în sine.
Alţii cred că cea care pogoară norocul asupra noastră este zeiţa Ashtar, ce
este mereu nerăbdătoare să-i răsplătească cu multă generozitate pe cei dragi
inimii ei. Spuneţi-mi, prieteni, credeţi că ar trebui să descoperim anumite
modalităţi prin care să ademenim norocul asupra fiecăruia dintre noi?
- Da! Da! Şi - dacă se poate - să
fie cât mai mult noroc! răspunseră într-un glas ascultătorii nerăbdători.
- Înainte de a ne începe discuţia,
continuă Arkad, să le oferim cuvântul celor care au trăit experienţe similare
cu cea a ţesătorului de haine, când aţi găsit sau aţi primit comori nepreţuite
sau nestemate de o valoare incontestabilă, fără ca acest lucru să presupună un
efort deosebit din partea voastră.
în
sală se aşternu tăcerea, fiecare aşteptând ca cineva să se ridice în picioare şi
să ia cuvântul, dar nimeni nu făcu acest lucru.
- Cum, nimeni? întrebă Arkad. Ce
zgârcit este norocul acesta! Cine ne oferă o altă sugestie referitoare la locul
în care ar trebui să ne continuăm cercetările?
- Eu, spuse un tânăr bine îmbrăcat,
ridicându-se în picioare. Când vorbim despre noroc, nu este firesc să ne gândim
la jocurile de noroc? Nu acesta este locul în care oamenii încearcă să intre în
graţiile zeiţei norocului în speranţa că îi va ajuta să câştige?
Pe când îşi reluă locul, cineva îi
strigă:
- Nu te opri! Continuă-ţi povestea!
Spune-ne dacă zeiţa te-a ajutat să câştigi la jocurile de noroc! Te-a ajutat să
arunci zarurile potrivite în aşa fel încât să-ţi umpli punga, spre disperarea
celorlalţi jucători, sau te-a făcut să arunci zarurile nefaste, care te-au
uşurat de monedele câştigate cu atâta trudă?
Tânărul se alătură râsului general
şi răspunse:
- Trebuie să recunosc faptul că
zeiţa nici măcar nu a părut să fie conştientă de prezenţa mea acolo. Dar voi ce
puteţi spune în această privinţă? Aţi
descoperit-o oare în sălile de joc şi a aruncat zarurile în favoarea voastră?
Suntem nerăbdători să auzim şi povestea voastră.
- Un început foarte bun, interveni
Arkad. Discuţiile noastre sunt menite să ia în considerare fiecare întrebare în
parte. Să ignori jocurile de noroc ar fi ca şi cum ai ignora un instinct comun
tuturor oamenilor - acela de a risca o mică sumă de bani în speranţa unui
câştig imens.
- Această discuţie îmi aminteşte de
cursele care au avut loc chiar ieri, spuse un alt ascultător. Dacă zeiţa
norocului frecventează jocurile de noroc, atunci cu siguranţă nu poate să
piardă cursele de care aurite şi caii înspumaţi, ce oferă o privelişte de
neuitat. Fii cinstit, Arkad, şi spune-ne dacă ea a fost cea care ţi-a şoptit
ieri să pariezi pe caii cenuşii din Ninive! Stăteam chiar în spatele tău şi
nu-mi venea să-mi cred urechilor când am auzit că pariezi pe caii aceia. Ştiai
la fel de bine ca noi toţi că nici o echipă din întreaga Asirie nu ne poate
învinge murgii într-o cursă cinstită. Zeiţa ţi-a şoptit să pariezi pe perechea
aceea de cai cenuşii pentru că ştia că murgii noştri se vor împiedica la ultima
cotitură, pasându-le astfel victoria cailor din Ninive?
Arkad zâmbi cu indulgenţă la această
replică ironică.
- De ce credeţi că zeiţa ar
manifesta cel mai mic interes pentru pariurile pe care le pun oamenii la
cursele de cai? Eu o consider zeiţa dragostei şi a demnităţii, a cărei menire
este să-i ajute pe cei nevoiaşi şi să-i răsplătească pe cei vrednici. Eu
încerc s-o găsesc nu la jocurile de noroc sau la cursele de cai, unde
oamenii pierd mai mult aur decât câştigă, ci în alte locuri, unde
faptele oamenilor sunt demne de respect şi de răsplată. In cultivarea
pământului, în negoţul cinstit, ca şi în toate celelalte îndeletniciri ale
oamenilor, există şansa să câştigaţi un profit considerabil datorită efortului
pe care îl depuneţi şi tranzacţiilor pe care le faceţi. Poate că nu
întotdeauna efortul vostru va fi răsplătit aşa cum ar trebui, pentru că uneori
judecata voastră poate da greş sau vântul şi vremea complotează împotriva
voastră. Dar dacă nu vă lăsaţi învinşi de vitregiile sorţii, veţi
obţine în final profitul scontat şi asta pentru că şansele de
a-1 obţine sunt întotdeauna în favoarea voastră.
Dar dacă un om este un împătimit al jocurilor de noroc, situaţia este cu totul alta
căci şansele de câştig sunt întotdeauna puţine şi de obicei sunt în favoarea
celui care organizează jocul. El îşi stabileşte propriile legi prin care să
poată obţine profit de pe urma sumelor pariate de jucători. Puţini jucători
pricep cât de sigur este profitul acestuia şi cât de relative sunt şansele lor
de câştig. Să ne gândim, de exemplu la pariurile pe care le stabilim la jocul
de zaruri! De fiecare dată când aruncăm un zar, pariem pe care parte va cădea
acesta. Dacă va fi partea roşie, maestrul de ceremonii ne va plăti de patru ori
suma pariată. Dar dacă va cădea pe oricare dintre celelalte laturi ale zarului
atunci jocul e pierdut pentru noi. Aşadar, de fiecare dată când aruncăm zarul,
există cinci posibilităţi să pierdem, iar în cazul în care ne pică latura roşie
a zarului pentru care ni se plăteşte de patru ori suma pariată, avem patru
şanse să câştigăm. Intr-o singură seară de joc organizatorul jocului de noroc
se aşteaptă să câştige o cincime din toate sumele pariate. Dar un simplu
jucător se poate aştepta să obţină un câştig mare în condiţiile în care sorţii
sunt în favoarea maestrului de ceremonii?
- Cu toate acestea, sunt oameni care
câştigă sume mari de bani, se aventură în discuţie unul dintre ascultători.
- Da, aşa e, continuă Arkad. Dar
întrebarea mea este: această modalitate de a câştiga bani le asigură oare
celor norocoşi un venit permanent? Cunosc foarte mulţi oameni în Babilon
care au avut succes în viaţă dar succesul lor nu-şi are rădăcinile - în cazul
nici unuia dintre ei - în jocurile de noroc. Voi, cei prezenţi astăzi aici,
cunoaşteţi foarte mulţi oameni importanţi din oraşul nostru. M-ar interesa
foarte mult să aflu câţi dintre locuitorii noştri care au cunoscut succesul în viaţă
pot spune cu mâna pe inimă că datorează acest succes jocurilor de noroc. Ce
spuneţi dacă fiecare dintre voi ne-ar spune povestea unui om care a cunoscut
succesul în viaţă în acest fel?
După o lungă tăcere, unul dintre
spectatori întrebă pe un ton glumeţ:
- In această categorie îi putem
include şi pe cei care organizează jocurile de noroc?
- Dacă nu cunoaşteţi pe nimeni
altcineva, răspunse Arkad. Şi dacă aşa stau lucrurile, să ne gândim la cei
prezenţi astăzi aici! Nu se află nimeni aici care să ne sfătuiască - din
proprie experienţă - să folosim jocurile de noroc ca pe o sursă viabilă de
venit?
Auditoriul său îi răspunse la
această provocare prin mormăieli şi râsete dezaprobatoare.
- Se pare că nu căutăm norocul în
locurile pe care le frecventează zeiţa acestuia, continuă el. De aceea, cred că
ar fi bine să cercetăm şi alte domenii de activitate. Nu 1-am găsit în pungile
pierdute pe stradă şi nici în jocurile de noroc. Iar în ceea ce priveşte
cursele de cai, trebuie să mărturisesc că, de-a lungul timpului, am pierdut mai
mult decât am câştigat. Să ne gândim acum la îndeletnicirile sau la
negoţurile noastre! Nu este oare un lucru firesc
ca atunci când încheiem o tranzacţie profitabilă s-o considerăm o răsplată bine
meritată pentru eforturile noastre şi nicidecum un noroc?
Sunt înclinat să cred că de foarte multe ori ignorăm darurile zeiţei noastre.
Poate că ea ne ajută cu adevărat, dar noi nu ştim să-i apreciem generozitatea.
Cine ne oferă alte idei referitoare la acest subiect?
Atunci, un negustor în vârstă se
ridică în picioare, aranjându-şi straiele albe, de o eleganţă aparte.
- Cu voia domniilor voastre, am să
vă împărtăşesc părerea mea. Dacă - aşa cum ai spus, onorabile Arkad - am
considera că succesele pe care le-am repurtat în afaceri se datorează muncii şi
măiestriei noastre, de ce n-am considera şi succesele care ne-au scăpat printre
degete ca fiind nişte copii ai norocului - dacă soarta ne-ar fi ajutat să le
obţinem? Pentru că nu am reuşit să ni le însuşim, nu le putem considera ca fiind
o răsplată bine meritată. Cu siguranţă că mulţi dintre cei prezenţi aici au ce
ne povesti în această privinţă.
- Aceasta este o abordare
extraordinar de înţeleptă, spuse Arkad. Câţi dintre voi s-au
văzut în situaţia de a înhaţă norocul cu mâna pentru ca în clipa următoare să
zboare cât mai departe cu putinţă?
Multe
mâini se ridicară la această întrebare, printre ele aflându-se şi cea a
negustorului. Arkad îi făcu semn să vorbească.
- Pentru că tu ai fost cel care ne-a
sugerat această abordare a lucrurilor, am dori să auzim mai întâi povestea ta.
- Am să vă relatez o poveste, spuse
el, care ilustrează foarte bine modul în care oamenii lasă să le scape norocul
din mână, spre marea lor pierdere şi dezamăgire. Cu mulţi ani în urmă, când
eram foarte tânăr, abia căsătorit, dar nerăbdător să câştig cât mai mult aur,
tatăl meu veni într-o zi la mine şi îmi spuse cu fermitate să intru într-o
afacere. Fiul unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi descoperise o întindere
de pământ nu departe de oraşul nostru. Această bucată de pământ se situa cu
mult deasupra canalului de irigaţie, astfel că nici o picătură de apă nu putea
ajunge acolo. Fiul prietenului tatălui meu schiţase un plan prin care dorea să
cumpere această întindere de pământ, pe care să construiască apoi trei roţi
hidraulice imense, ce aveau să fie mânuite cu ajutorul boilor, dăruind astfel
acestui pământ fertil apa dătătoare de viaţă. După ce realiza acest lucru,
plănuia să împartă această întindere de pământ în bucăţi mai mici, pe care
dorea apoi să le vândă locuitorilor oraşului ca sa-şi planteze diverse ierburi
şi plante necesare gospodăriei lor. Fiul prietenului tatălui meu nu dispunea
însă de aurul necesar unei astfel de acţiuni, întocmai ca mine, era un tânăr
care câştiga o sumă decentă de bani. Tatăl lui, ca şi al meu, avea o familie
numeroasă pe care trebuia s-o întreţină, iar câştigurile sale erau modeste. De
aceea, luase hotărârea de a convinge un grup de oameni să participe alături de
el la această acţiune. Grupul avea să fie alcătuit din doisprezece oameni,
fiecare dintre ei câştigând o anumită sumă de bani. Aceştia trebuiau să fie de
acord să plătească o zecime din câştigul lor pentru ducerea la bun sfârşit a
acestui plan - până în momentul în care pământul avea să fie gata pentru
vânzare. Apoi, profitul avea să se împartă în mod cinstit între cei doisprezece
investitori, în funcţie de investiţia fiecăruia în parte.
„- Fiule" - îmi spuse tata -
„ai atins acum pragul bărbăţiei. Dorinţa mea cea mai profundă este să începi
să-ţi clădeşti o avere uriaşă, care să te
impună în ochii celor din jurul tău şi să-ţi dăruiască respectul cuvenit, îmi
doresc să înveţi din greşelile pe care le-a comis tatăl tău.
- Aceasta este şi dorinţa mea,
tată" - am răspuns eu. „- Atunci, iată care este sfatul meu! Fă
ceea ce ar fi trebuit să fac şi eu la vârsta ta! Păstrează o zecime din
câştigul tău, cu ajutorul căruia să faci investiţii cât mai profitabilei Cu
acest câştig pus deoparte, poţi strânge - până să ajungi la vârsta mea - o
avere impresionantă.
- Cuvintele tale sunt pline de
înţelepciune, tată. Şi eu îmi doresc să fiu bogat. Dar îmi pot canaliza câştigurile şi spre alte direcţii. De
aceea, stau încă pe gânduri dacă să-ţi urmez sfaturile sau nu. Sunt încă foarte
tânăr. Am timp destul.
- Aşa gândeam şi eu la vârsta ta,
dar au trecut anii şi nu m-am hotărât niciodată să
iau taurul de coarne.
- Trăim în perioade diferite, tată. Nu voi
repeta greşelile tale.
- Norocul se află chiar în faţa
ta, fiule, îţi oferă o şansă extraordinară, ce-ţi poate dărui o avere imensă.
Te rog, fiule, nu sta prea mult în cumpănă! Du-te mâine dimineaţă la
fiul prietenului meu şi spune-i că eşti dispus să investeşti în afacerea lui
10% din câştigul tău! Du-te la el fără întârziere! Norocul
nu aşteaptă pe nimeni. Astăzi
este în calea ta, mâine a dispărut fără urmă. De aceea, nu mai sta pe
gânduri!"
Dar, în ciuda sfaturilor tatălui
meu, am ezitat să iau taurul de coarne. Negustorii aduseseră din est prea multe
veşminte de o frumuseţe rară, ce ne încântau ochii mie şi soţiei mele. Dacă
acceptam să investesc în afacerea respectivă o zecime din câştigul meu, trebuia
să ne privăm de aceste veşminte scumpe, dar şi de alte plăceri atât de dragi
inimii noastre. Am ezitat să iau o hotărâre până când a fost prea târziu, spre
marea mea dezamăgire. Afacerea s-a dovedit mult mai profitabilă decât şi-ar fi
putut închipui cineva. Aceasta este povestea mea, ce ilustrează foarte bine
modul în care am lăsat norocul să-mi scape printre degete.
-
Povestea ne dezvăluie cu multă claritate faptul că norocul vine în calea
celui care ştie să-1 întâmpine, spuse un om al
desertului, în procesul de clădire a unei averi,
există întotdeauna un început. Acest
început poate fi constituit din câteva monede de aur sau argint pe care un om
le depune la temelia primei sale investiţii. Eu sunt proprietarul multor
cirezi de vite. începutul afacerilor mele 1-a constituit cumpărarea - pe când
eram doar un băieţandru - a unui viţel în schimbul unei monede de argint.
Această primă achiziţie a fost extraordinar de importantă pentru mine. Hotărârea de a face primul pas în clădirea unei averi uriaşe
este un noroc în sine. Pentru toţi oamenii,
acest prim pas - care îi transformă din oameni ce-şi câştigă existenţa numai
din munca lor în oameni care trăiesc din dobânzile obţinute de pe urma
depunerilor lor în aur - este extrem de important. Din fericire, sunt oameni
care se bucură de succesul financiar pe când sunt încă foarte tineri,
întrecându-i astfel pe cei care îl obţin mai târziu sau pe acei nefericiţi ai
sorţii - aşa cum este tatăl acestui negustor - care nu-1 obţin niciodată. Dacă
prietenul nostru, negustorul, ar fi făcut acest pas din tinereţe, atunci când
norocul i s-a ivit în cale, s-ar fi înfruptat acum din mai multe bunătăţi ce
aparţin acestei lumi. Dacă norocul 1-ar fi îndemnat pe prietenul nostru,
ţesătorul de haine, să facă acest prim pas, acesta ar fi marcat începutul unei
averi impresionante.
- Îţi mulţumim, dar acum aşa vrea să
rostesc şi eu câteva cuvinte, spuse un străin, ridicându-se în picioare. Eu
sunt din Siria şi de aceea, nu vorbesc prea bine limba voastră. Aş vrea să-i
dau o poreclă prietenului nostru, negustorul. Poate veţi considera că nu este
un lucru politicos, dar eu vreau să-i dau această poreclă. Dar, din păcate, nu
ştiu care este cuvântul potrivit în limba voastră. Dacă vi-1 spun în siriană,
nu-1 veţi înţelege. De aceea, vă rog să-mi spuneţi cum numiţi voi o persoană
care amână mereu diverse lucruri - lucruri care însă i-ar aduce avantaje
considerabile.
- Un târâie-brâu, spuse
cineva.
- Asta e! strigă sirianul,
agitându-şi mâinile prin aer. Este un om care nu ştie cum să întâmpine
norocul atunci când acesta i se iveşte în cale. Preferă să mai aştepte. Spune
că are destulă treabă în momentul de faţă. Îi
vorbim în zadar. Norocul nu-i aşteaptă pe cei care merg
cu paşi înceţi. Dacă un om vrea să înşface norocul, el trebuie să se mişte
repede. Cel care nu se mişcă repede atunci când întâlneşte norocul în cale,
este un mare târâi-brâu - ca prietenul nostru, negustorul.
Negustorul
se ridică în picioare şi făcu o reverenţă în faţa sirianului, amuzat de
cuvintele acestuia.
- Toată admiraţia pentru tine,
străinule, ce nu eziţi să spui adevărul.
- Şi acum să ascultăm o altă poveste
despre noroc şi oportunităţi! Cine vrea să ne împărtăşească experienţa sa de
viaţă? întrebă Arkad.
- Eu, răspunse un om în floarea
vârstei, înveşmântat într-o mantie de culoare roşie, îndeletnicirea mea sunt
animalele eu cumpăr de obicei cai şi cămile, dar uneori mai cumpăr şi oi şi
capre. Am să vă povestesc în cele ce urmează cum norocul mi-a bătut într-o bună
zi la uşă, dar eu nu i-am deschis, pentru că nu îl aşteptam. Poate că acesta
este motivul pentru care 1-am lăsat să-mi scape printre degete. Dar vă las pe
voi, distinşi domni, să judecaţi. Întorcându-mă într-o seară în oraş după o călătorie obositoare de zece
zile în căutare de cămile, am descoperit că porţile oraşului erau ferecate, în
timp ce sclavii mei pregăteau cortul unde aveam să înnoptăm - o noapte pe care
urma s-o petrecem fără apă şi cu foarte puţine merinde am fost abordat la un
moment dat de un ţăran bătrân, care - întocmai ca şi noi - nu putuse intra în
oraş.
„- Onorabile domn" - mi se
adresă el - „după port, cred că îndeletnicirea domniei voastre sunt animalele.
Dacă aşa stau lucrurile, aş dori să vă vând cea mai frumoasă turmă de oi pe care tocmai am adus-o în oraş. Din păcate, soţia mea zace la pat,
doborâtă de febră şi trebuie să mă întorc la ea de-ndată. Cumpăraţi-mi oile
pentru ca eu şi sclavii mei să ne putem urca pe cămile şi să pornim fără
întârziere la drum!"
Era atât de întuneric încât nu i-am
putut vedea turma, dar judecând după behăitul animalelor, mi-am dat seama că
era numeroasă. Pentru că pierdusem zece zile de pomană, căutând în zadar cămile, am fost bucuros să închei târgul cu el. În disperarea
lui, mi-a stabilit un preţ mai mult decât rezonabil. Eu am acceptat imediat,
ştiind că a doua zi de dimineaţă sclavii mei vor reuşi să aducă turma în oraş
şi s-o vândă cu un profit substanţial. După ce am încheiat târgul, le-am cerut
sclavilor să aducă torţe ca să putem număra oile din turmă, despre care ţăranul
spunea că ar conţine nouă sute de capete. Nu vă voi plictisi, prieteni,
descriindu-vă lupta pe care am fost nevoiţi s-o dăm în încercarea noastră de a
număra atâtea animale însetate şi agitate, ce se mişcau de colo-colo prin ţarc.
S-a dovedit o sarcină imposibilă. De aceea, 1-am informat pe ţăran că le voi
număra la lumina zilei şi îl voi plăti după aceea.
„- Vă rog, onorabile domn" - mă
rugă el - „plătiţi-mi măcar două treimi din preţ în seara aceasta ca să-mi pot
vedea de drum! îl voi lăsa aici pe cel mai inteligent şi mai instruit sclav al
meu care vă va ajuta să număraţi turma mâine dimineaţă. Este un om demn de
încredere, căruia îi puteţi încredinţa restul de bani fără nici o
problemă."
Dar eu m-am încăpăţânat şi am
refuzat să-1 plătesc în seara aceea. A doua zi dis-de-dimineaţ, înainte de a mă
trezi, porţile oraşului s-au deschis şi patru cumpărători s-au năpustit asupra
turmei de oi. Erau dispuşi să plătească sume mari de bani, pentru că exista
pericolul ca oraşul nostru să fie asediat şi mâncarea nu se găsea pe toate
drumurile. Şi astfel, ţăranul a obţinut de trei ori preţul pe care mi-1 oferise
mie. Aşa am lăsat eu să-mi scape norocul din mână.
- Aceasta este o poveste cu totul
neobişnuită, spuse Arkad. Ce sugestii îi puteţi oferi?
- Să nu mai stea
niciodată pe gânduri dacă este convins că o afacere este profitabilă, spuse un meşteşugar de şei, aflat la o vârstă venerabilă. Dacă o
afacere este bună, noi trebuie să ne înarmăm cu scuturi nu numai împotriva
rivalilor noştri, ci şi împotriva propriei noastre slăbiciuni. Noi, muritorii,
suntem atât de schimbători. Din păcate, trebuie să spun că ne răzgândim exact
atunci când nu este cazul decât atunci când realmente ar trebui. Da,
într-adevăr, suntem încăpăţânaţi. Şi suntem
înclinaţi spre ezitare şi tărăgănare, lăsând norocul să ne scape printre
degete. Primul meu raţionament este cel mai bun. Dar mi-a fost întotdeauna greu
să înşfac o afacere bună atunci când mi s-a ivit în cale. De aceea, funcţionând
ca un scut împotriva propriei mele slăbiciuni, dau imediat un avans, ce mă
obligă să merg apoi mai departe, lucru care mă scuteşte de eventuale lacrimi şi
regrete.
- Îţi mulţumim, dar acum aş vrea să
mai rostesc câteva cuvinte, spuse sirianul, ce se ridicase deja în picioare.
Aceste poveşti sunt toate la fel. Norocul zboară de fiecare
dată din aceeaşi cauză. De fiecare dată când vine în calea unui târâie -brâu,
aduce cu sine afaceri bune. Dar de fiecare dată,
acesta ezită, nu spune „De data asta, trec repede la acţiune".
Cum pot aceşti oameni să obţină succesul în viaţă?
- Înţelepte cuvinte ai rostit,
răspunse cumpărătorul de animale. Norocul a zburat într-adevăr printre degetele
acestor povestitori. Dar nu este un lucru neobişnuit. Spiritul tărăgănării
şi al ezitării exista în sufletul tuturor oamenilor. Noi ne dorim cu
toţii să devenim bogaţi; cu toate acestea, când norocul ne surâde, acest spirit
al tărăgănării ne împiedică să-1 acceptăm. Şi pentru că îi dăm ascultare,
devenim duşmanii noştri cei mai aprigi. La începutul carierei mele, nu ştiam de
existenţa acestui spirit malefic. Consideram că vinovată de eşecul meu în afaceri era judecata mea
slabă. Apoi, dădeam vina pe încăpăţânarea mea bine cunoscută, în cele din urmă,
am aflat care era adevăratul vinovat - obiceiul
de a amâna mereu lucrurile, de a nu trece niciodată la acţiune atunci când
trebuia. Cât
am urât acest obicei după ce i-am dat un nume!
Cu amărăciunea unui catâr sălbatic înhămat la un car, mi-am tăiat frâiele care
mă împiedicau să obţin succesul în viaţă.
- Îţi mulţumim, spuse sirianul. Acum
vreau să-i pun o întrebare domnului negustor. Porţi veşminte rafinate şi
vorbeşti ca un om care a cunoscut succesul în viaţă. Spune-ne, mai asculţi
glasul acestui spirit al tărăgănării atunci când se face auzit în conştiinţa
ta?
- Întocmai ca prietenul nostru,
cumpărătorul de animale, şi eu am fost nevoit să dau un
nume acestui spirit malefic şi să
lupt împotriva lui, răspunse negustorul. S-a dovedit a fi
un duşman de moarte, care stătea mereu la pândă ca să-mi
zădărnicească realizările. Povestea pe care v-am
spus-o mai devreme nu este decât un exemplu din multele pe care vi le-aş putea
oferi ca să vedeţi de câte ori mi-a alungat norocul din cale acest spirit atât
de răutăcios. Dar, o dată ce 1-ai descoperit, este
uşor de învins. Nimeni nu permite de bună voie unui
hoţ să-i fure grânele. Şi nimeni nu permite unui rival să-i alunge clienţii şi
să-i fure profitul, în momentul în care am înţeles modul de operare al
duşmanului meu, 1-am învins cu uşurinţă. Toţi
oamenii trebuie să stăpânească acest spirit al amânării şi ezitării dacă vor să
se bucure de bogăţiile Babilonului. Tu ce spui, Arkad?
Pentru că eşti cel mai bogat om din Babilon, te putem declara şi cel mai
norocos. Eşti de acord cu mine că nimeni nu se poate
bucura de succes dacă nu a zdrobit definitiv spiritul tărăgănării si al
ezitării ce sălăşluieşte în sufletul lui?
- Este aşa precum spui, recunoscu
Arkad. De-a lungul vieţii mele, am văzut generaţii după generaţii păşind pe
cărările negoţului, ştiinţei şi învăţăturii, la capătul cărora se află
succesul. Norocul s-a aflat în calea tuturor acestor oameni. Unii dintre ei
1-au înşfăcat cu putere, îndeplinindu-şi astfel dorinţele cele mai ardente, dar
cei mai mulţi au ezitat, au dat greş şi au rămas mereu în urmă.
Arkad
se întoarse spre ţesătorul de haine.
- Tu ai fost cel care ne-ai sugerat
să vorbim despre noroc. Să auzim care este acum părerea ta despre acest
subiect!
- Eu văd acum norocul într-o lumină
diferită. Am crezut întotdeauna că este un lucru care ni se întâmplă din senin,
fără să presupună nici un efort din partea noastră. Acum
înţeleg că nimic nu ni se întâmplă din senin.
Am înţeles, din discuţiile noastre, că - pentru
a intra în graţiile zeiţei norocului - trebuie să profităm din plin de toate
ocaziile ce ni se ivesc în cale. De
aceea, m-am hotărât ca pe viitor să nu mai ignor nici un mesaj pe care mi-1 va
trimite buna zeiţă a norocului.
- Ai înţeles foarte bine adevărurile
pe care aceste discuţii ni le-au dezvăluit, spuse Arkad. Veţi
cunoaşte sărutul norocului dacă
veţi şti să profitaţi de ocaziile ce vi se vor ivi în cale. Prietenul nostru, negustorul, ar fi descoperit sărutul dulce al
norocului dacă ar fi ştiut să profite de ocazia extraordinară pe care i-o
oferise buna noastră zeiţă. Prietenul nostru, cumpărătorul de animale, ar fi
cunoscut şi el norocul dacă ar fi dus la bun sfârşit târgul cu turma de oi, de
pe urma căreia ar fi obţinut un profit frumos. Menirea acestor discuţii este
aceea de a găsi o modalitate prin care să putem convinge norocul să pogoare
asupra noastră. Eu cred că am găsit această modalitate. Povestirile voastre
ilustrează un adevăr de necontestat: norocul poate fi
ademenit dacă profitaţi de toate ocaziile extraordinare pe care le întâlniţi în
cale. Cei care ştiu să înhaţe aceste ocazii unice în viaţă
se bucură de întreaga atenţie a zeiţei norocului. Ea nu ezită niciodată să-i
ajute pe cei pe care îi îndrăgeşte - şi aceşti oameni
dragi inimii ei sunt oamenii dinamici, oamenii de acţiune. Acţiunea este cea
care vă va oferi cheia succeselor pe care doriţi să le obţineţi în viaţă.
Oamenii de acţiune sunt cei
care se bucură de favorurile
Zeiţei Norocului
Abonați-vă la:
Postări (Atom)