vineri, 15 martie 2013

Barbatii


Barbatii….


Fiecare barbat este copilul unei femei .
 Unii barbati au parte de o bunica sau doua, uneori chiar trei. Nu toti barbatii, in copilarie, au bone, dar pe masura ce cresc  au cu siguranta invatatoare, profesoare; unii mai norocosi  au iubite, sotii, amante, altii au si soacre.
Fiecare femeie din viata unui barbat incearca sa-l modeleze asa cum ii convine ei sau cum crede ca va fi spre binele lui.
Gratie site-ului topexperti.ro intru in contact cu multe adolescente care imi semnaleaza suferintele pricinuite de comportamentul tinerilor cu care ele sunt in relatie.
Fiecare tanara vrea atentie, fiecare tanara vrea sa fie iubita si de cele mai multe ori tanara vrea ca iubitul sa faca fata cu brio tirului anturajului ei.
 Ce mai vrea o tanara? Vrea ca el, iubitul ei,  sa fie pe placul tuturor, adica sa-l placa prietenii, sa-l placa parintii, sa-l accepte toata lumea.

Se pune intrebarea, legitima de altfel, exista pe lumea asta vreun barbat care sa fie de accord cu cerinta de a face pe plac oricui ?
Cu siguranta nu.

Mama lui l-a crescut si educat asa cum i-a placut ei si cum s-a priceput. Prezenta sau absenta mamei in viata lui se va regasi in modul in care va manifesta incredere si  afectiune, in modul in care va putea sa ofere suport emotional, sprijin, ocrotire.
Bunica l-a crescut si educat cum i-a placut ei si cum s-a priceput.
Educatoarea, care de obicei se raporteaza la copiii de la gradinita ca si cum ar fi ai ei, situatie complet eronata, l-a educat asa cum a considerat ea.
Profesoara se straduie sa-i impuna valori, uneori propriile valori. Sunt oare valorile unei femei identice cu valorile unui barbat?
Aici probabil ca ar fi necesara o discutie mai ampla cu reprezentanti ai ambelor grupe.

Cred ca este suficient pentru a ilustra si intelege ca femeia este in mare masura responsabila de comportamentul barbatului.
Cine il pregateste pentru intalnirea cu norma, cu societatea?
 In primii ani de viata familia, care la nivel micro reprezinta societatea; apoi se adauga scoala cu tot ce inseamna ea si prietenii.
Un tanar a carui vulnerabilitate emotionala nu a fost validata de adulti (in special de tata) risca sa fie mai retras.
Nu va puteti supara pe el ca este asa, iar prietena, sotia, iubita se poate bucura ca are alaturi un barbat foarte sensibil, numai daca  il intelege.
In cazul in care ea va cere, va avea asteptari conditionandu-l… in acest caz relatia va fi un esec si o sursa de suferinta pentru el, dar si pentru ea.
Pentru fiecare femeie, adolescenta sau matura, educati barbatul pentru cine ar putea el sa devina, nu pentru a va satisface voua nevoia de iubire. Invatati-l sa faca alegeri si ca are acest drept; altminteri il veti forta sa aleaga si asta este cu totul altceva.
Invatati sa auziti ceea ce va spune El si incetati sa auziti ceea ce va doriti voi. Exemple:
“ Sunt intr-o relatie si sunt momente cand ma simt atras si de alte femei. Nu pot spune ca sunt pregatit sa ma despart de iubita mea ori ca intentionez asta. Ma simt atras de tine, imi place sa discutam si sunt dispus sa petrec timp cu tine”- spune el.
“ Este atras de mine, ce dragut! Si mie imi place de el si chiar vroiam sa-mi fac un iubit, iar daca raman gravida va trebui sa-si asume responsabilitatea” gandeste ea si ii arata ca accepta ceea ce spune el, ca ii respecta relatia si ca tot ce vrea este sa fie prieteni.
Femeile isi doresc o familie, au crescut cu aceasta norma.
Femeile isi doresc sa fie iubite si vor dovezi.
Femeile vor sa fie ascultate si intelese.
Femeile vor sa fie rasfatate.
Cine sa le indeplineasca dorintele, Barbatul nascut, crescut si educat de ele?
Probabil atunci cand femeile vor inceta sa priveasca barbatul ca pe sursa bucuriei, fericirii, stabilitatii si implinirii lor.
Femeile vor fi fericite, implinite si in echilibru atunci cand vor inceta sa caute  implinirea prin copil, prin sot, prin iubit.
Pana atunci femeile au de invatat cum sa creasca si sa educe un baietel pentru a deveni barbatul , care sa stie sa iubeasca o femeie, sa-i acorde timp si sa doreasca sa faca diverse lucruri impreuna cu ea, care sa stie sa asculte si sa incerce sa inteleaga o femeie.
Dar pana atunci este posibil ca si femeile sa inteleaga ca a conditiona fericirea si implinirea de cineva  este un esec.
Fiecare se implineste prin el insusi.

joi, 7 martie 2013

Iubeste-ma, am nevoie de tine

Deseori cand spuneti Te iubesc , inconstient spuneti Am nevoie de iubirea ta. Si pentru a va satisface aceasta nevoie alegeti sa fiti infirmiera, vindecator spiritual, medic, profesor, parinte, bunic, etc., orice meserie care garanteaza revarsarea de multumire, ecouri de iubire.

Veti spune “este normal sa vrei sa fii iubit, apreciat, recunoscut” .
Este corect, dar nevoia excesiva de iubire complica viata si dramatizeza iubirea.
Cand apare aceasta foame de iubire?
Nevoia de iubire apare odata cu venirea pe lume a copilului si creste odata cu el, in cazul in care parintii nu au stiut sa ofere o iubire adevarata- adica incredere, suport emotional, afectiune, sprijin, ocrotire. Asa se dezvolta “mare lipsa” si tot asa incepe cautarea implinirii “marelui vis de iubire”.

Excesul intareste natura infantila a nevoii, ea devine absoluta si exclusiva. Nevoia va produce un sentiment de nesiguranta; traiti cu teama de a fi abandonat(a) si asta va face anxios(a), susceptil(a), tensionat(a).
Nevoia de iubire poate duce la dependenta de celalalt si veti face orice pentru a fi iubit..chiar veti iubi, dar aici va pacaliti cand credeti ca iubiti sincer si generos, in realitate iubiti pentru a primi iubirea inapoi; cu alte cuvinte confundati iubirea cu nevoia de iubire.

Pare ca s-a intrerupt brusc?

Am o veste buna : 
Poti afla continuarea participand la o sesiune de grup ce se va desfasura lunar, in prima duminica intre orele 10-13.
Luna lui martisor face exceptie si ne intalnim duminica 31 martie la 10 fix.

Locuri limitate.

Tema va fi dezbatuta in sesiune de grup de 6 persoane . 
Locatia Str Dna Ghica nr 32b, Bucuresti

Inscrieri la telefon 0746181199

joi, 7 februarie 2013

Contract parinte -copil


Iata un exemplu de responsabilizare a propriului copil.
Redau mai jos un contract  încheiat  între o mamă si fiul ei de 13 ani, care a primit cadou , de la părinţi, un iPhone.
 Articolul reproduce integral un mesaj primit pe mail. Am decis sa-l public pentru relavanta continutului.

 Înainte de a oferi fiului darul, mama i-a propus semnarea unui contract cu 18 puncte, menite să îl facă un utilizator responsabil. Nu cu firma de telefonie mobilă, ci cu propria mamă. Iată termenii şi condiţiile acestui contract:
1.   Este telefonul meu. Eu l-am cumpărat, eu l-am plătit. Ţi-l împrumut doar.
2.   Voi şti întotdeauna parola lui.
3.   Dacă sună, răspunzi. Saluţi şi vorbeşti politicos. Niciodată nu refuzi sau ignori un apel atunci când pe ecran scrie “mama” sau “tata”. Niciodată.
4.   Dai telefonul unuia dintre părinţi seara, la ora de culcare. Va sta închis până dimineaţă, când te trezeşti.
5.   Nu iei telefonul la şcoală! Discută în mod direct cu cei cărora le scrii SMS.
6.   Dacă va cădea în WC, se va sparge sau va dispărea ca prin minune, tu vei plăti înlocuirea sau repararea lui. Tunde peluza, supraveghează fraţii mai mici şi economiseşte bani pentru a fi pregătit.
7.   Nu folosi telefonul pentru a minţi, a prosti, a păcăli pe cineva! Nu te implica în conversaţii care pot răni pe cei din jur.
8.  Nu spui şi nu scrii în SMS sau în email ceva ce nu ai putea spune într-o conversaţie faţă în faţă.
9.  Nu spui şi nu scrii în SMS sau în email ceva ce nu ai putea spune într-o conversaţie la care să fie de faţă şi părinţii celuilalt. Cenzurează-te!
10. Fără pornografie! Cauţi pe internet numai informaţii pe care le-ai putea discuta deschis cu mine. Dacă ai o întrebare, în legătură cu absolut orice, întreabă pe cineva, de preferat, pe mine sau pe tatăl tău.
11.  Îl închizi sau îl dai pe silence atunci când eşti într-un restaurant sau la cinema ori când vorbeşti cu o persoană. Nu eşti un băiat nepoliticos şi nu trebuie să laşi telefonul să schimbe acest fapt.
12.  Nu trimiţi sau primeşti fotografii cu zone intime, ale tale sau ale altei persoane. Nu râde!  Într-o zi vei fi tentat să faci asta, în ciuda inteligenţei tale. Este riscant şi îţi poate distruge viaţa de adolescent/student/adult. Mediul virtual este mai mare şi mai puternic decât tine. Nu poţi face să dispară apoi nimic de acolo. Inclusiv o proastă reputaţie.
13. Nu face un milliard de poze şi filmuleţe. Nu este nevoie să documentezi totul. Trăieşte în mod real experienţele şi ţi le vei aminti toată viaţa.
14.   Nu te teme să-ţi laşi telefonul acasă uneori. Nu este viu şi nici o extensie a corpului tău. Învaţă să te descurci şi fără el.
15.   Descarcă muzică nouă sau clasică sau diferită de cea pe care o ascultă încă un milion de adolescenţi în acel moment. Generaţia ta are acces la muzică într-un mod cu totul deosebit de tot ce a fost vreodată până acum. Profită! Extinde-ţi orizonturile!
16. Joacă un joc de logică din când în când.
17.  Priveşte în sus! Vezi ce se întâmplă în jurul tău! Ascultă păsările! Plimbă-te! Vorbeşte în mod direct cu un necunoscut!  Miră-te, fără a căuta pe Google!
18.  Nu vei respecta regulile. Îţi voi lua telefonul. Vom sta şi vom discuta pe îndelete despre asta. Vom încerca din nou. Şi tu, şi eu, amândoi învăţăm continuu. Sunt mereu de partea ta şi suntem amândoi implicaţi în acest contract.
Specialiştii americani spun că astfel de reguli ar trebui discutate cu fiecare copil sau adolescent care utilizează un smartphone. Dacă nu o fac, părinţii sunt la fel de iresponsabili ca şi copiii lor.
Sunt curioasă ce părere ai despre aceste reguli.
 Ce reguli ai impus copilului tău în legătură cu telefonul pe care îl foloseşte?
 Are voie să îl folosească la şcoală?
Ai acces la informaţiile din telefonul lui?

duminică, 13 ianuarie 2013

Despre schimbare

Va propun un film minunat despre schimbare. Il puteti urmari pe youtube accesand acest link : http://www.youtube.com/watch?v=LMWfnVId5Bk

Eu l-am vizionat de cel putin 7 ori si  cred ca si voi veti fi bucurosi sa descoperiti cata liniste si cate informatii va aduce.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Ce simte sufletul tau cand esti la dieta?




In primele zile ar putea simti elan sau frustrare.
Cand esti frustrata o strategie salutara ar fi sa privesti aceasta etapa concentrandu-te pe atingerea obiectivului tau, asemeni unui sportiv de performanta. O gimnasta care aspira la o medalie se va antrena zilnic, va consuma  anumite alimente care sa o hraneasca si sa-i permita antrenamentele. Si tu ai ales sa cantaresti  x kilograme, iar medalia ta va fi Silueta la care aspiri.
Presupunand  ca ai ales o dieta echilibrata si in functie de cat arzi, prin activitatile zilnice, rezultatele vor aparea relativ repede. Cand efectele se vad rapid, elanul va fi partenerul tau.
Totusi kilogramele se pierd mai repede in primele zile si mai greu dupa prima saptamana. Cum te simti atunci? Cum crezi ca reactionezi?
A.                  Intri in panica si
-                     suni dieteticianul
-          suni psihologul
-                     te sfatuiesti cu o prietena care tine aceeasi dieta
B.                 Renunti la dieta .
Este ok sa-l suni pe dietetician  pentru ca asta inseamna ca ai apelat deja la un profesionist.
Este ok sa-l suni pe psiholog, te va ajuta sa depasesti momentele de panica si te va sustine in demersul tau.
Este imbucurator sa te sfatuiesti cu prietena, care tine aceeasi dieta ,    este o dovada ca ai un aliat  si  va incurajati reciproc .

Sa renunti la dieta este gresit si foarte dureros pentru ca de fapt renunti la tine ; peste ceva vreme o vei lua de la inceput si iti va fi mai greu.   Cu siguranta ai mai renuntat si la alte actiuni care necesitau perseverenta si efort sustinut. Amintirea esecului in cazul tau ramane vie si se cuantifica. Sigur ca exista remedii pentru iesirea din tiparul mental-comportamental repetitiv. Poate ca ai aflat deja despre efectele psihologiei pozitive  si despre afirmatii. Poate ca ai aflat despre psihologia cognitiv –comportamentala si cum te-ar putea ajuta.  
Afirmatia e de dorit  sa fie pozitiva, afirmativa , scurta( cat se poate)..
Iata cateva exemple:
Ma eliberez cu bucurie de tiparul    mental repetitiv  care se opune schimbarii mele.
Am incredere deplina in aceasta dieta si in mine.   Stiu ca pot !
Imi controlez intotdeauna propriile ganduri .
Poti face aceste afirmatii in fata oglinzii fiind atent(a) la ce iti spune corpul tau. Simti undeva contractii, neincredere ? Repeta pana cand contractiile vor disparea. Apoi priveste-te din nou in oglinda si intreaba-ti sufletul : „Cum te simti acum?  „.
Vezi ce mesaj primesti. S-ar putea sa te surprinzi ca fata iti este surazatoare si plina de incurajare.Asta inseamna ca ti-ai facut o mare bucurie tie si sufletului tau. Iata o cale de a ne bucura inima fara a ne indopa cu  mancare , fara a ne sabota dieta , fara a renunta la noi.


Sa-ti bucuri inima fara sa renunti la tine inseamna sa te cunosti.
Cunoasterea de sine nu este un act de inchidere in sine  ci o permenaneta imbogatire si o constientizare a cine suntem cu adevarat , nu doar cine credem ca suntem. 

Intelegandu-i pe altii, ne cunoastem pe noi insine .
Pentru a-i intelege pe ceilalti este necesar sa-i cunoastem si pentru a-i cunoaste este nevoie sa comunicam unii cu altii.  
 Pe aceste considerente se bazeaza si comunicarea ce ti-o propun: un dialog intre oameni care simt si traiesc diferit acelasi demers al redobandirii echilibrului ponderal prin dieta, miscare, cunoasterea organismului si a nevoilor energetice. Ai acum posibilitatea sa spui cum traiesti si cum depasesti fiecare etapa. Ai de asemeni oportunitatea sa fii sustinut(a) sau sa incurajezi la randul tau pe cei care se dau batuti.

Ti se pare atractiv sa comunici cu cei similari tie?
-                     uneori ma ajuta sa stiu ca exista oameni care imi inteleg calvarul
-                     ma bucur sa aflu ca exista o asemenea  oportunitate
-                     deloc, cand vad oameni grasi parca ma vad pe mine



Eu sunt gata sa te ajut. Tu alegi.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

oglinda, oglinjoara cine-i cea mai supla...

Povestile ne invata multe printre care si faptul ca de cele mai multe ori rivalul este in noi.
Multe persoane s-au straduit sa arate bine in noaptea dintre ani si au reusit. Oare merita sa faci efort doar pentru o noapte?  Fiecare cu alegerile lui.
Au trecut sarbatorile; unele persoane poate s-au abandonat in delicii culinare si acum cantarul nemilos arata ca urmeaza zile de dieta sau nu. Fiecare cu alegerile lui.
Pentru cei care aleg sa dea jos ce au pus de sarbatori  oglinda poate fi un bun aliat , uneori mai bun decat cantarul. 
De ce? 
Pentru ca oglinda te poate ajuta sa faci mai mult decat sa vezi negru inaintea ochilor. Cand te privesti in oglinda  vezi  cea mai familiara si apropiata fiinta. De cele mai multe ori o iubesti pentru ca are ochi inteligenti, ii sta bine parul, ori arata nemaipomenit in blugii mai stramti cu un numar. Ce se intampla acum dupa ce blugii te strang? Fugi din fata oglinzii si suparata te indrepti spre frigider ..poate a mai ramas o felie de tort.
De fapt nu fugi din fata oglinzii, ci fugi de tine. Te mai indopi cu o felie de tort ca era mult prea buna si ca oricum nu mai conteaza. Apoi te urasti.
 Sa te urasti pe tine, este cel mai rau lucru pe care ti-l poti face. Lipsa iubirii de sine sta la baza multor suferinte,  esecuri si dezamagiri ulterioare.
In marea lor majoritate persoanele cu care am discutat spinoasa problema a excesului ponderal au declarat:
1. Fara dulciuri nu pot trai;
2. Rontai ceva cand ma uit la televizor;
3. Mananc pentru placerea gustului;
4. Cand ma simt singura mananc fara sa ma pot opri;
5. Cand sunt in vizita mananc tot ce mi se ofera , nu pot spune Nu;

 Un moment de cumpana este acela in care din perfectionism alegem sa nu intreprindem nimic pana ce nu am gasit nutritionistul, antrenorul, sala, banii  si timpul- adica tot ce este aparent necesar pentru a slabi.

Pentru cine nu are resursele sus mentionate precizez ca este suficient sa se decida sa actioneze, sa-si manifeste vointa si controlul asupra propriului corp. Nu este nimeni obligat sa cedeze controlul asupra propriului corp. Este chiar putin amuzant ca atunci cand vrem sa slabim avem tot felul de nevoi ce se cer satisfacute cu maxima seriozitate si competenta, dar "le dam vacanta" de indata ce ne confruntam cu o emotie negativa sau cu o ispita dulce

Momentul alegerilor este acela cand tu decizi sa schimbi ceea ce nu iti place la tine.
Ce ai de facut? Sa-ti acorzi 30 de minute pe zi  pentru a-ti schimba perspectiva
1. Schimbarea perspectivei
Cea mai imbietoare  imagine  este imaginea siluetei mele
Mai savuros decat orice desert sunt eu cantarind x kg
Gandul cel mai intim care ma face sa rosesc de placere este imaginea mea (cantarind x kg)
 Ti-ai fixat bine in minte noua perspectiva? 
Perfect; treci la pasul 2
2. Potentiale afirmatii:

Chiar daca nu cantaresc x kilograme tendinta mea este sa ating aceasta greutate si sa o mentin.

Ma plac atat de mult cand cantaresc x kg, de aceea nimic nu ma poate priva de aceasta imensa placere.

Dieta este asemeni vietii intime, de aceea nu permit celorlalti sa se amestece.

Eu stiu si simt cand imi este foame, de aceea mananc numai cand imi este foame.

Mananc pentru a trai, nu traiesc pentru a manca. Aleg sa-mi placa de mine si de corpul meu, de aceea ma ingrijesc si ma hranesc cu ce are nevoie corpul meu .

Te rog sa reflectezi un pic la ele. Fac ele sens pentru tine? Este ceea ce iti doresti?

In cazul  unui  raspuns afirmativ urmeaza cei 2 pasi de mai jos:

A.Timp de cateva zile (7-10) rosteste-le cu ochii inchisi. Nu schimba ordinea cuvintelor, nici nu le inlocui cu sinonime. Afirmatiile pot fi cele din acest articol sau poti crea altele in functie de ce doresti.
 Dupa cele 7-10 zile, treci la pasul B

B.Mergi la oglinda si priveste-te in ochi in timp ce rostesti aceleasi afirmatii
 UITA-TE DOAR IN OCHII TAI CAT TIMP ROSTESTI AFIRMATIILE.  Cu ochii in oglinda si cu mana dreapta pozitionata deasupra ombilicului te vei concentra pe afirmatii si pe ce simte corpul tau. 
Cand intre afirmatie si corpul tau este un dezacord, vei simti o contractura sau vei observa o grimasa. Acestea sunt  indicii ca pentru respectiva afirmatie trebuie sa te intorci la pasul A pentru cateva zile.
Apoi reia pasul B.
Succes!

A nu se intelege ca ar fi gresit sa mergeti la sala ori sa consultati un nutritionist , spuneam doar ca nu este cazul sa va ascundeti in spatele lipsei de...resurse exterioare. Le aveti pe cele interioare, folositi-le. Procrastinarea este dusmanul celor care asteapta mereu prompteri externi.
Nu confundati Tinta cu Idealul! Cautand sa atingeti Tinta va veti bucura de succes. Altfel stau lucrurile pentru cei  setati sa atinga Idealul; acestia dovedesc  doar ca sunt obsedati de perfectionism si au sanse minime sa traiasca  bucuria succesului.

Un indemn valabil pentru orice situatie de viata , deci si pentru a atinge greutatea dorita: urmariti progresul in tot ce intreprindeti, nu perfectiunea.
Succes!

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Sarbatorile ne fac mai buni. Oare de ce?

Cu siguranta ati remarcat ca in freamatul cumparaturilor pentru sarbatori se intampla o schimbare cu noi si in noi.
Ce se schimba? Atentia noastra si intentiile noastre. 
Ne mutam atentia pe tot ce este luminos si ne centram pe intentia de a darui bucurie.
Da, ne mutam atentia pe zonele luminoase, pe dulciuri si jucarii. Cumparand daruri pentru cei dragi ne gandim la lucruri frumoase, la momente incarcate de emotie si bucurie. 
Nu toti primim daruri, cei mai multi dintre noi facem daruri, dar avem confortul psihologic de a fi daruit bucurie. Intentia conteaza !
Ne mutam atentia pe ce-l face fericit pe cel mic.  E suficient pentru a ne mobiliza si a materializa intentia de a ne bucura pe noi si pe cei dragi noua.
Ne intrebam si in acelsi timp ne-o imaginam pe fetita noastra transfigurata de bucurie la vederea cadoului mult asteptat.

Atentie+Intentie+Imaginatie=Materializare Iata o formula contine in ea "marile secrete" ale unei vieti traite in bucurie.
Putem pastra in suflet aceste momente. Ele pot fi oricand o resursa si la indemana oricui.
Practic nu este nevoie de o zi anume pentru a fi mai buni unii cu ceilalti. 
Este nevoie doar sa fim atenti la noi si sa ne dorim sa fim buni, veseli, fericiti.
Este suficient sa ne declaram intentia sa traim in bucurie, frumusete si pace si sa mentinem acesta intentie cat timp e nevoie pentru a o materializa.

Va doresc sarbatori pline de bucurie, prosperitate, frumusete si pace!
Faceti din fiecare zi a vietii voastre un prilej de sarbatoare traind in bucurie si aducand bucurie fiecarui om pe care il intalniti.
"Sa fii" este sarbatoarea vietii!  
Sarbatoreste daruind bucurie.