sâmbătă, 25 septembrie 2010

Descopera-ti darul

 Multi dintre noi am aflat mai devreme sau mai tarziu ca nativ avem unul sau mai multe Daruri.   Altii inca nu-si cunosc Darurile si considera ca daruri sunt numai obiectele primite de la rude, de la prieteni. Cu toate acestea multi dintre noi am trait experiente ce ne-au bucurat si ne-au surprins. Au fost acele situatii cand totul decurgea conform dorintei sau intentiei, fara nicio abatere, fara niciun obstacol .
 Cand esti pe drumul tau ai tot timpul Verde. 
 Cand te-ai abatut din drum , nici nu ai parasit bine autostrada ca deja ai pana. Enervarea iti da forta sa cobori si sa inlocuiesti roata cu cea de rezerva, pornesti in tromba pentru a recupera timpul pierdut . Dupa 30 de kilometri iti dai seama ca ai uitat cricul. Opresti brusc, iti spui ceva in gand sau cu voce tare.
 Ce sa faci? Deja esti in intarziere . 


 Nu te enerva! Gandeste-te ca nimic nu este intamplator !


 Poate ca ar fi potrivit sa te intorci sa recuperezi cricul si apoi sa iesi in autostrada. 


 Celor care au preocupari spirituale, care isi cauta Darul sau constata ca drumurile le sunt blocate le recomand cartea Feliciei Tonita - Ingeri si menire , editata de Asociatia Angelis.

Un comentariu:

  1. Pentru vizitatori: Va sfatuiesc sa apelati cu cea mai mare incredere la sfaturie si consultatiile Victoriei. Se vede imediat clasa si experienta.
    Multumesc, Vicki.
    Sorin

    RăspundețiȘtergere