miercuri, 9 mai 2012

Invitatie la iubire şi vindecarea propriei vieţi

Principiul al III-lea al mecanicii este cunoscut şi sub numele de "Principiul acţiunii şi reacţiunii". Conform acestui principiu răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
Potrivit acestui principiu ne putem schimba viaţa mai simplu decât credem că este posibil.
Primul pas Iubeşte şi Iartă!
Iubind îi iertăm pe cei care ne-au supărat şi ni se pare firesc să fie aşa, dar nu reuşim să o facem pur şi simplu, ci aşteptăm dovezi că merită iertarea noastră. Cu alte cuvinte îndoiala stă ascunsă în suflet şi pândeşte. Ne îndoim de celălalt sau ne îndoim de capacitatea noastră de a iubi şi de a ierta necondiţionat?
Foarte des aud spunându-se :
- "Eu vreau să mă iubească şi să mă respecte !"
Si atunci mă grăbesc să întreb :
-" Crezi că TU te iubeşti suficient pe tine? Crezi că TU te respecţi suficient ca om (şi după caz ca profesionist/rol şi statul social/gen, etc) ?"
 
Suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gândit.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul Univers.
Gândul este cel care aduce în sufletul nostru atât pacea şi liniştea cât şi haosul şi neînţelegerile.  Tot el este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.  
Neînţelegerile într-o relaţie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt, iar asta dovedeşte lipsă de iubire de sine şi lipsă de respect de sine. Cât timp suntem deficitari la acest nivel, nu putem primi ceea ce cerem. 
Când mergem la magazin pentru cumpărături avem cu noi echivalentul  energetic a ceea ce dorim să cumpărăm; banii sunt o formă de energie. Cât timp nu dispun de energia necesară nu pot cumpăra obiectul dorit. 
Cât timp nu mă iubesc pe mine, nu pot iubi pe altcineva şi nici nu pot primi iubirea.  
Cât timp nu mă respect pe mine, nici cei din jur nu mă vor privi cu respect.
-"Nu ştiu să mă iubesc pe mine pentru că nu am învăţat să-mi ofer mie; mereu mi s-a spus ca în viaţă nu trebuie să fii egoist" spun adesea persoanele care cred despre sine că sunt altruiste. Numai că acest "altruism" greşit înţeles produce răni adânci, o puternică foame interioară, un suflet veşnic în căutarea iubirii care să umple golul interior.
Iubirea de sine este izvorul nesecat al bucuriei de a fi. Iubirea de sine înseamnă că sunt ok, că mă accept aşa cum sunt şi că ii pot accepta şi pe ceilalţi.
Iubirea dă libertate, lipsa iubirii de sine dă dependenţă. Cum anume? 
Prin ataşament de obiectul investit cu iubire. Acesta poate fi mama(hrana), partenerul de viaţă, copilul.
În rândul persoanelor care nu se iubesc pe sine găsim mulţi supraponderali, geloşi, părinţi care se raportează la proprii copii ca la extensii ale sinelui.
Ataşamentul poate genera boli, unele incurabile, poate distruge relaţii. Ataşamentul nu este iubire, este posesie. Fiecare om este liber, niciun om nu este proprietatea altuia. Atunci când vi se pare că fără ea/el viaţa nu poate continua este bine să cereţi ajutor specializat. Dacă ar fi aşa cum credeţi omenirea ar fi dispărut de mult.
Iubirea poate vindeca boli cu singura condiţie să vă iubiţi pe voi înşivă din toată inima.
Iubirea poate vindeca relaţii tot în condinţiile acceptării şi iubirii de sine.
Respectul pentru celălalt este reflectarea în oglindă a respectului de sine.
Iubirea de Sine este resursa nelimitată şi inepuizabilă. Fiecare are acces la ea şi se găseşte în inima fiecăruia. Nu costă bani, nu cere nimic în schimb.
Iertarea din iubire înseamnă eliberarea de trecut şi de resentimente. Iertarea din iubire îţi aduce beneficiul de a putea  porni pe un alt drum, liber de orice bagaj care s-ar constitui în frână. Resentimentele ne ţin în loc şi ne fac viaţa grea. Frământările noastre creează obstacole insurmontabile. Trecutele experienţe negative le proiectăm în viitor pierzând astfel şansa unei vieţi noi şi prospere. Vă propun să renunţăm la acest mod de a calători prin viaţă  "cu frica în buzunarul de la piept". Il putem înlocui cu un paşaport pe care se poate scrie Liber de trecut, avansez în viaţă  cu bucurie şi Iubire.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu