Comunicare totala vs comunicare controlata

Aud tot mai des vorbindu-se despre comunicarea totala si despre credinta ca succesul in relatiile intime sau personale sta in transparenta totala.

Sa fie oare adevarat?

Putem fi vreodata suficient de transparenti sau total transparenti?

Personal consider ca nu putem fi si, mai mult decat atat, se pare ca nici nu este nevoie.

Consider ca nu putem fi transparenti total intr-o relatie deoarece nici noi nu cunoastem totul despre noi, avem aspecte ascunse in noi si , oricat ar parea de ciudat, necunoscute noua. Aici persoanele care au intreprins un demers de autocunoastere si dezvoltare personala pot veni, daca doresc, sa sustina cele de mai sus impartasindu-ne propria experienta de descoperire de sine.

Spre folosul persoanelor care intampina dificultati in comunicare recomand utilizarea binecunoscutei "fereastra  lui Johari".

Ce este "fereastra lui Johari"?

Este o tehnica, creata de Joseph Luft si Harrington Ingham in 1955, ce ilusrteaza modul in care oamenii isi pot intelege relatiile cu ei insisi, dar si cu ceilalti.

Relatia Eu-Eu este deosebit de importanta si intelegerea relationarii cu ceilalti pleaca de la acest tip de relatie. 

Citeam pe Facebook o postare ca  citat "Încetează să te mai minţi singur! Oamenii care vor să îţi fie alături vor fi acolo şi fără să le ceri asta. Cei care te iubesc îţi vor oferi iubire fără ca tu să lupţi pentru ea, iar cei cărora le pasă te vor face să simţi asta. Dacă nu îţi oferă nimic, înseamnă că nu au nimic pentru tine." .

La aceasta  postare   eu am comentat: "E drept ca ne mintim singuri atunci cand afirmam ca nu ne iubeste nimeni. De fapt prin asta vrem sa spunem ca nu ne iubeste cine am vrea noi sa ne iubeasca si ca nu suntem iubiti asa cum credem ca vrem sau ca meritam. Daca cerem altora sa ne iubeasca neconditionat e necesar sa ne intrebam mai intai daca noi ne iubim neconditionat pe noi, iar apoi daca ii putem iubi neconditionat pe ceilalti".

Revenind la Fereastra lui Johari, cuvantul Johari este compus din prenumele celor doi,  aceasta este impartita in 4 patrate. Dumneavoastra puteti imparti o coala format A4 in patru. 

In primul  patrat veti scrie ceea ce cunoasteti despre dumneavoastra, dar este cunoscut si de altii.

In al doilea patrat se vor regasi informatiile despre dumneavoastra, necunoscute de alte persoane.

Al treilea patrat este destinat opiniilor si informatiilor pe care le detin despre dumneavoastra alte persoane, dar pe care dumneavoastra inca nu le-ati aflat.

Al patrulea patrat va gazdui potentialul ascuns. Fiecare dintre noi are un potential ascuns; acesta este complet necunoscut noua cat si celorlalti.

Si acum apare intrebarea legitima : cum ati putea fi total transparenti cat timp nici dumneavoastra insiva nu va cunoasteti potentialul? Potentialul poate fi descoperit, dar numai de catre cei care doresc sa se cunoasca pe sine.

Fereastra lui Johari  este un instrument util in comunicare. Pentru cei care doresc sa inteleaga si sa-si imbunatateasca  relatia si comunicarea, recomand folosirea acestei tehnici.

Spuneam la inceputul articolului ca transparenta totala in comunicare nu ar fi necesara pentru ca deseori in loc sa ajute mai mult strica. Comunicarea controlata este o dovada de maturitate si contribuie la o intelegere mai buna intre parteneri precum si la depasirea unor situatii tensionate.
Transparenta totala si sinceritatea absoluta sunt pretentii ce nu pot fi satisfacute de cei care le pretind, dupa cum am aratat mai sus. Aceste cerinte pot deveni in timp instrumente de manipulare si mentinere in frica si supunere sau in cazuri mai fericite(daca pot spune asta) se ajunge la ruperea relatiei.

Triunghiul dramatic .Persecutor-Victima-Salvator

Victima - este dominata de sentimentul ascuns al rusinii.

Persecutorul - este dominat de furie.

Salvatorul - este dominat de vinovatie.

Rolurile se pot schimba astfel ca Victima perfecta este de fapt cel mai bun Calau( Persecutor) al Salvatorului sau , care intra in rol de Victima.

Desigur recunoasteti aici povestea rudei bolnave (copil, mama, tata, sot, sotie sau pe dumneavoastra insiva) care a reusit, prin toanele, capriciile, nemultumirile ei, sa va transforme in Sclavul (Victima) mofturilor sau fricilor respectivei rude. Ati vrut sa ajutati si acum din Salvator va vedeti in postura de Victima.

Lista poate cuprinde, desigur prieteni, colegi, vecini sau alte persoane cu care intram in relatie.

Cand intrati in rolul Salvatorului asigurati-va daca Victima vrea cu adevarat sa iasa din acea situatie. S-ar putea sa nu vrea, iar daca nu vrea e bine de retinut ca va intra rapid in rolul de Calau al dumneavoastra. 

Apoi va urma jocul psihologic al invinuirii. Cum Salvatorul este dominat de sentimentul de vinovatie, va fi extrem de sensibil la acuzatiile Calaului sau, si va suferi mult intrand in rolul de Victima.

Pentru ca am vorbit de  Jocul psihologic al invinuirii, iata cand Persecutorul face acest joc:

-cand vrea sa se protejeze pe sine;

-cand vrea sa evite niste neplaceri;

-pentru a iesi basma curata dintr-o situatie;

-pentru a-si pastra reputatia de persoana buna, cumsecade, perfecta;

-pentru a evita sa admita ca a gresit;

-de frica sanctiunilor( in cazul in care ar recunoaste cinstit);

-cand nu vrea sa fie dat in vileag;

-cand vrea sa faca rau altor persoane;

-pentru a castiga timp de gandire;

-pentru a-si pastra, in fata altora, imaginea de persoana buna, corecta ce si-a faurit-o;

-pentru a castiga simpatia celorlalti.

Subliniez ca oricine este interesat poate iesi din acest triunghi psihologic vindecand Salvatorul interior, Calaul interior si Victima interioara. 

Cine ne impiedica sa ne vindecam? Stapana capcana: FRICA.

Frica de a pierde privilegiile de care ne bucuram cand suntem bolnavi, ne mentine in boala, adica in rolul de victima.

Frica de a ne pierde iubitul (o persoana draga), Frica de abandon, frica de a fi respins ne poate determina sa intram in oricare din cele 3 roluri. 

Deseori ni se aduc laude pe care le respingem ( rusinea din noi ne spune Nu le meriti); alteori avem dovezi de iubire pe care le punem sub semnul intrebarii( Eu stiu ca nu merit sa fiu iubit(a), probabil ca urmareste ceva spune Autosabotorul interior) si respingem iubirea. Cu toate ca ne dorim sa fim iubiti, apreciati, valorizati atunci cand primim toate acestea o frica greu de explicat ne cuprinde fiinta si devenim persecutori pentru persoana care ne arata iubire. Frica din noi ne face sa ne inchidem in noi insine adica sa ne limitam.

Bulimia,  Alcoolismul, abuzul de dulciuri/bauturi tip cola sunt forme de distrugere si sabotaj, sunt modalitati prin care ne satisfacem setea de iubire, setea de caldura, setea de recunoastere.

Considerati cele de mai sus a fi vicii? In acest caz este bine de stiut ca viciile au o istorie, si ca niciuna nu este mai demna sau mai putin demna decat alta.

Pentru a trai bine in prezent si pentru a-ti fauri un viitor asa cum iti doresti, impaca-te cu trecutul tau.

Pentru a te intelege cu ceilalti ai nevoie sa te impaci mai intai cu tine.

Daca ai sentimentul ca ai incercat tot si cu toate astea nimic nu merge atunci te afli inchis(a) in inchisoarea propriilor temeri.

Solutia este sa devii constient(a) de autosabotajul interior, de autocritica excesiva, de autodistrugere in toate formele ei cele mai subtile astfel incat sa te redefinesti ca persoana. Cunoscand modul in care te autosabotezi vei putea renunta la acele tipare comportamentale si vei face alegeri noi pe alte baze favorabile scopurilor tale.




Cititorule, articolele de pe acest blog sunt scrise cu intentia de a te ajuta. Trimite-le prietenilor tai si ajuta-i la randul tau. Iti multumesc.

Viața în pași de tango

Viața în doi pulsează în ritmuri senzuale de tango. Cei doi parteneri experimentează - în viață ca și în dans - trăiri, stări, atitudini.

Citisem cândva despre acest dans, argentinian la origine, că a scandalizat lumea prin apropierea partenerilor cât și prin trăirile pline de pasiune ale celor doi, exprimate în timpul dansului .

In Tango nu există reguli care să îţi limiteze creativitatea sau libertatea de mișcare, dar se observă o anume maturitate a cuplului ; o maturitate pe care o dorim și în viața de cuplu.

Intr-un cuplu matur se poate observa libertatea de expresie a partenerilor; aceștia sunt mai senini și încrezători în ei înșiși și în celălalt.

Tangoul este dansul care se dansează în doi și este ilustrativ pentru ceea ce este de fapt o relație de cuplu pentru că atunci când dansezi  tango, comunici prin gesturi, privire, atingere și prin mișcări cu partenerul tău/partenera ta. Astfel  se creează un anumit ritm prin care reușești să îţi simţi partenerul și să te conectezi la emoţiile și trăirile lui. Tot așa este de dorit să fie și în viață. Mulți oameni incriminează lipsa de comunicare și deseori o consideră ca fiind principala cauză a neînțelegerilor din cuplu. De fapt cei care recurg la această scuză ignoră total mesajele corporale - gestica, atitudinea, expresia feții, postura corpului – transmise de partener/parteneră.

In dans ca și în viață femeia își urmează partenerul, îi intuiește mișcările și vine în întâmpinarea acestora.

Femeia, nativ, are atuul intuiţiei , poate merge cu spatele, și nevăzând direcţia, ea  simte următoarea mișcare a partenerului.

„Tangoul se întâmplă de la un pas la altul, la fel ca viaţa.“

Acesta este un mesaj și un îndemn pentru a vă apleca asupra voastră spre a vă cunoaște, spre a vă elibera de frici, de inhibiții, de a trăi relații reale nu virtuale/imaginare - cum se întâmplă deseori.

Este de asemeni un îndemn pentru partenerii de cuplu,  preocupați excesiv de ceea ce face / nu face celălalt ori de ceea ce spune / nu spune celălalt.

Aplecați-vă asupra a ceea ce vreți pentru a obține ceea ce vreți. 

Asigurați-vă că ceea ce vreți este realizabil.

Este nerealizabil să vrei să-l schimbi pe celălalt !

Când vă aplecați asupra a ceea ce nu vreți / nu vă place exact asta veți obține.

- Oare merită să vă ocupați timpul cu ceea ce nu vreți? 

- Presupun că nu.

- Și atunci de ce o faceți?

Ritmul tangoului este lent, azi viața este destul de trepidantă, de aceea e bine să rețineți că în dans Bărbatul conduce, iar Femeia imprimă ritmul. In viață dacă avem un ritm prea alert, există riscul ca celălalt să nu poată ține pasul (ritmul).

Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.
Cititorule, articolele de pe acest blog sunt scrise cu intentia de a te ajuta. Trimite-le prietenilor tai si ajuta-i la randul tau. Iti multumesc.

Ce simteam atunci , ce simt acum

Azi va propun povestea unei tinere, candva dependenta, povestita de ea insasi; speram spre folosul celor care se regasesc in aceasta poveste si au curajul si dorinta sa iasa din propria drama.

Se poate citi mai jos acordul persoanei de a face publica aceasta poveste.

Ce simteam atunci?

""Contrazice toate regulile pe care le-am invatat in terapie. Devalorizare, concentrarea atentiei asupra unui obiect (subiect) extern, umilinta si supunere, anularea "eului". Si totusi ma atrage.

As putea sa ma intorc, probabil ca ar fi mai intelept asa. Este oare o ispita atat de mare incat nu ii pot face fata? Daca este o incercare care ma abate de la calea mea? Dar daca tocmai prin ea voi ajunge mai aproape de mine? Este oare cu putinta?

Inca mai pot spune "Nu". Dar trebuie sa decid. Lipsa unei alegeri constituie tot o alegere. Sa gandesc ca daca nu va merge cu el, cel putin voi sti cine sunt cu adevarat contravine conceptului de daruire totala al unei submise. Inseamna, cel putin in parte, sa devalorizez o relatie interumana care sper eu, sa imi fie salvatoare. Si totusi, nu aici gresesc? Salvarea vine din interior. Atunci, poate ca impreuna cu el voi gasi forta sa ma orientez spre mine.

Oare pot sa accept invadarea intimitatii mele in cel mai inalt grad? Stiu ca asta mi-am dorit pe ascuns, de cand imi pot aduce aminte. Sa ma simt vulnerabila, expusa, dar in acelasi timp- protejata.

Poate ca nu ma voi mai intalni cu o astfel de ocazie. Poate ca ar fi mai bine. Stiu si simt ca nu imi va aduce numai bine. Sunt oare destul de puternica sa platesc pretul?

Ce expert sa consult? Nu cunosc pe nimeni, exceptand-o pe ..., care sa ma poata ajuta sa imi clarific trairile. Ce ar spune ea acum?

Si din intuneric poate sa apara Lumina. Daca se pastreaza puritatea. Incep sa ma pierd in propriile mele ganduri. O alegere aparent simpla, care ma macina din interior si imi consuma rapid rezervele.

Nu cred ca voi mai fi capabila sa imi gestionez viata daca voi intra in asta. Nici macar in felul modest in care o fac in prezent. Sa incercam si ratiunea.""

Ce simt acum

""M-as bucura foarte tare sa puneti pe blog povestea. Sper sa ajute- pentru asta sugerez sa adaugati cuvinte 'tag'- inclusiv BDSM, sado-masochism, tratament, etc :D. Pot sa mai sugerez cateva: submisa, submisivitate, stapan, dependenta. Asta ca sa le gaseasca si altele care viseaza asa ca mine. :))

Deseori stau si ma gandesc si nu imi vine sa cred cum am scapat de dependenta de el. Cum am trecut incet-incet de la agitatie la liniste (relativa, e drept). De la nebunia in care traiam, acceptand si dorind sa ma las sfasiata (psihic, mai ales) de cineva dezinteresat de mine ca om si femeie, dispretuind o existenta 'banala' (alaturi de un posibil partener 'normal')-la un trai bland fata de mine, cu rare suprastimulari adrenergice, in care simt, primesc si ofer sentimente calde, aproape fara conditii.

Desi am fost acolo suferind transformarea in fiecare moment al procesului,  acum privesc in urma si nu imi vine sa cred ca s-a intamplat. Pentru ca eram atat de convinsa ca nu exista cale de intoarcere, ca nu pot sta fara sa ma gandesc la el, ca destinele ne sunt unite cumva, etc etc etc. Si stiam ca e un brain wash, dar nu aveam puterea sa inversez singura procesul. Asa ca va sunt extrem de recunoscatoare pentru ca m-ati ghidat si stiu ca nu v-a fost usor pentru ca negam si negam si negam realitatea. Auzeam vorbele, explicatiile, nevoia de umilire...tot restul- dar nu le intelegeam complet, nu le integram. Era logic ca aveti dreptate. Imi faceam rau si il lasam si pe el sa imi faca. Sincera sa fiu, il credeam si ignoram semnele. Ii gaseam scuze peste scuze. Nu a avut timp de mine, e prea ocupat, poate nu are curaj...Pur si simplu nu puteam incheia. Am renuntat de tot numai cand l-am prins cu minciuna evidenta si l-am confruntat- inca era impreuna cu iubita lui. Iar eu eram...ta-taa:jucaria :D

Cel mai interesant este ca mare parte din ce a fost intre noi s-a petrecut online si in imaginatia mea. Dar era ca un drog pentru mine. Nu imi pare rau de timpul care a trecut asa, pentru ca prin experienta asta am invatat multe: sa imi recapat puterea, sa ma iubesc mai mult, sa ma bucur de o relatie sanatoasa; in plus, am ajuns sa ma cunosc mai bine pe plan sexual.

Partea mea dependenta se agata uneori de cate ceva ca sa mai treaca timpul...fara sa fac mare lucru, poate fac ceilalti pentru mine, sau sper ma regasesc mai usor, prin ceilalti. Adevarul e ca, desi e mai greu, munca o ducem singuri. Am incercat scurtatura dar ...e mai mare daraua :))

Acum am un partener amabil si afectuos, e reconfortant, insa nu mai am parte de varfurile de stimulare (in special pe anumite sinapse :D) din trecut. Atunci ma gandeam ca o asa relatie ma va plictisi. Acum zic ca riscul e acceptabil decat sa sufar o data la 2-3 zile, pentru senzatie. In fine, a fost ca un cosmar deghizat in vis frumos, din care nu reuseam sa ma mai trezesc. 

Stiu ca problemele inca sunt in mine si ca daca nu le rezolv, le voi planta in relatie. Chiar in toate relatiile. Asa ca sunt pe cale sa va ascult indemnul si sa citesc ranile pana ce le inteleg bine, bine. 

Va imbratisez si va multumesc inca o data!""


Ii multumesc si eu pentru generozitate si pentru  curajul de a-si face publice trairile, durerea si transformarea.  
Ceea ce ea nu a spus completez eu pentru ca este bine de stiut ca nimic nu se intampla peste noapte, ci a fost un demers terapeutic de durata. Si cum nu exista progres fara regres, au fost multi pasi inainte, dar si inapoi. Au fost multe lacrimi si tentative de renuntare la terapie. A gasit insa puterea si motivatia de a merge mai departe pe noul drum.

Când și de ce iubim peste măsură?

Atunci când îţi doreşti şi speri că el/ea se va schimba înseamnă că iubești prea mult.

Dacă te-ai găsit vreodată în situaţia de a fi obsedată de un bărbat/ obsedat de o femeie ai bănuit probabil că la originea acelei obsesii nu era dragostea, ci teama. 

Femeile/Bărbații care iubesc obsesiv sunt împovărate/ împovărați de teamă - teama de singurătate, teama de a nu fi demne/demni de iubire, teama de a nu fi ignorate/ignorați, abandonate/abandonați sau distruse/distruși.

Ne dăruim dragostea în speranţa că bărbatul/femeia de care suntem obsedate/obsedați ne va alunga temerile. In loc de asta, temerile şi obsesiile noastre se adâncesc până într-atât, încât dorinţa de a dărui dragoste pentru a primi, la rândul nostru, iubire, devine izvorul de energie al vieţii noastre. Şi pentru că strategia noastră nu dă rezultatele scontate, ne străduim şi iubim şi mai mult. Iubim peste măsură.

Nu doar femeile  iubesc în exces. Sunt şi bărbaţi care se lasă obsedaţi de o relaţie cu aceeaşi fervoare ca şi femeile; sentimentele şi comportamentul lor îşi au rădăcinile în acelaşi gen de experienţe din copilărie. Cu toate acestea, majoritatea bărbaţilor care au suferit în copilărie nu dezvoltă o dependenţă relaţională. Datorită interacţiunii dintre factorii biologici şi culturali, bărbaţii încearcă de obicei să se protejeze şi să evite suferinţa prin aspiraţii care sunt mai curând externe, decât interne, mai curând impersonale, decât personale. Ei au tendinţa de a-şi crea obsesii legate de profesie, sport sau hobby-uri, în timp ce femeile, datorită forţelor biologice şi culturale care acţionează asupra lor, au tendinţa de a deveni obsedate de relaţia cu un bărbat. -poate tocmai cu unul rănit şi distant. 

Este o ironie a vieţii că  femeile sunt capabile să răspundă cu atâta compasiune şi înţelegere la suferinţa altuia, dar rămân oarbe la propria lor suferinţă, şi orbite de aceasta. Cu toţii simţim nevoia să negăm ceea ce e prea dureros şi înspăimântător de acceptat. Negarea este un mijloc firesc de auto-apărare, cu acţiune automată şi spontană.

Nici o femeie nu se transformă întâmplător într-o femeie care iubeşte prea mult. Dezvoltarea ta ca femeie într-un anume tip de societate, într-o  familie în care membrii ei nu sunt liberi să-şi exprime toate experienţele, dorinţele, cerinţele sau sentimentele pe carele au, ci sunt mai degrabă obligaţi să se limiteze la rolul care e

în consonanţă cu rolurile jucate de ceilalţi poate da naştere unor tipare predictibile.
Când nimeni nu vrea să discute despre ceea ce afectează familia ca întreg sau indivizii din care e compusă - când asemenea discuţii sunt interzise fie implicit (se schimbă subiectul discuţiei), fie explicit („Noi nu discutăm despre aşa ceva!") - învăţăm să nu avem încredere în propriile noastre percepţii sau sentimente. Din cauza faptului că familia neagă realitatea, începem să o negăm şi noi. Iar aceasta diminuează drastic evoluţia mijloacelor care ne ajută să ne ducem viaţa şi să ne apropiem de oameni şi situaţii. Tocmai această diminuare fundamentală acţionează la femeile care iubesc în exces.

Devenim incapabile să discernem cine sau ce e bun sau nu pentru noi. Nu ne repugnă situaţiile sau persoanele pe care alţii le-ar evita ca fiind periculoase, incomode sau nesănătoase, pentru că ne lipsesc instrumentele de a le evalua realist şi autoprotector.

Nu avem încredere în propriile noastre sentimente şi nici nu le lăsăm să ne conducă. In schimb, ne lăsăm atraşi exact de acele pericole, intrigi, drame şi provocări pe care alţii, cu un trecut mai sănătos şi mai echilibrat, le-ar evita. Iar această atracţie nu face decât să ne uzeze şi mai mult, căci o mare parte din lucrurile care ne atrag nu sunt decât o replică a ceea ce am trăit în copilărie. Trăim din nou aceleaşi sentimente deprimante şi suntem răniţi din nou.

Caracteristicile de mai jos sunt tipice femeilor care iubesc prea mult

1. Prin definiţie, provii dintr-o familie dezechilibrată în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute. 

2. Pentru că tu însăţi ai primit prea puţină atenţie, încerci să umpli acest gol cu un substitut, devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva. 

3. Intrucât nu ai reuşit să-ţi transformi părinţii (sau doar unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care ai tânjit atât, reacţionezi cu tot sufletul atunci când întâlneşti acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încerci -ca şi în trecut - să-1 schimbi prin iubirea pe care i-o arăţi.

4. Terorizată de posibilitatea abandonului, faci orice să salvezi de la destrămare relaţia cu un bărbat.

5. Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl „ajută" pe bărbatul cu care ai o relaţie.

6. Obişnuită cu lipsa dragostei într-o relaţie personală, eşti dispusă să aştepţi, să speri şi să îţi dai şi mai mult silinţa să-i faci pe plac.

7. Eşti dispusă să îţi asumi mult mai mult de 50% din responsabilitate, vină şi imputări în orice relaţie.

8. Respectul de sine este extrem de scăzut şi, în forul tău interior, nu crezi că meriţi să fii fericită. Crezi, mai degrabă, că trebuie să lupţi pentru a obţine dreptul la fericire.

9. Pentru că ai a avut parte de o copilărie lipsită de siguranţă, simţi nevoia disperată de a avea controlul asupra bărbaţilor şi relaţiilor tale amoroase. îţi ascunzi acest efort de a controla oamenii şi situaţiile sub masca "ajutorului".

10. In relaţiile tale, trăieşti mai curând în visul tău despre cum ar putea fi, decât în realitatea situaţiei în care te afli.

11. Eşti dependentă de bărbaţi şi de suferinţa sufletească.

12. Se poate să fii predispusă din punct de vedere emoţional şi, de multe ori, biochimic, la dependenţa de droguri, alcool, şi/sau anumite alimente, mai ales cele care conţin zahăr.

13. Prin atracţia pe care o simţi faţă de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea în situaţii de cele mai multe ori haotice, incerte şi chinuitoare din punct de vedere emoţional, eviţi, de fapt, să-ţi îndrepţi atenţia spre responsabilitatea faţă de propria ta persoană.

14. S-ar putea să ai o înclinaţie spre stări depresive episodice, pe care încerci să le împiedici prin emoţia pe care ţi-o procură o relaţie instabilă.

15. Nu te simţi atrasă de bărbaţi amabili, echilibraţi, demni de încredere şi interesaţi de persoana ta. Pe aceştia îi consideri „plicticoşi".

Sursa : Femei care iubesc prea mult. Autoarea cărții, Robin Norwood, este psihoterapeut american, specializată în terapia de familie; se ocupă cu probleme de dependență și a lucrat în domeniul dependenței de droguri și alcoolism. A scris mai multe cărți de auto-ajutor pentru femei.

Mulțumesc autoarei Robin Norwood pentru acestă minunată lucrare. Am decis prin această postare să îndrum tinerele care îmi scriu :

-Sunt disperată, m-a rănit de multe ori , dar îl iubesc! 

-Când nu bea e cel mai bun soț.

-Am făcut tot ce am făcut pentru că îl iubesc enorm.

-Il iubesc, nu-l pot uita, mai bine mor.

Am dat doar cîteva exemple, lista poate continua cu multe altele cum este cazul femeilor care sunt într-o relație cu bărbați cu boli cu risc de contaminare, cu tulburari severe de personalitate/ de comportament, etc.
Citeste si http://vicctoriaionepsihologulmeu.blogspot.ro/2013/11/10-caracteristici-fundamentale-ale.html

10 caracteristici fundamentale ale persoanei codependente

CODEPENDENŢA

În general, codependenţa se poate defini ca dependenţă de anumite persoane, comportamente sau obiecte. Codependenţă este nereuşita de a-ţi controla sentimentele, compensată prin controlul exercitat asupra oamenilor, obiectelor sau evenimentelor exterioare. Pentru codependenţi, controlul sau lipsa acestuia este elementul central al fiecărui aspect al vieţii lor.

Codependenţa se poate manifesta ca dependenţă faţă de o altă persoană. In cazul codependenţei interpersonale, persoana afectată este atît de captivată de celălalt, încît sentimentul identităţii personale - al sinelui - este grav diminuat, înăbuşit, aproape eliminat de personalitatea şi problemele celuilalt.

Mai mult, persoanele codependente par a se comporta ca un aspirator care a luat-o razna, absorbind nu numai alte persoane, ci şi substanţe chimice (alcool sau droguri, în primul rînd) ori lucruri (bani, mîiicare, sexualitate, muncă). 

Conceptele de dependenţă şi codependenţă nu se mai aplică actualmente exclusiv consumului de alcool, ele înglobînd tot spectrul cunoscut al substanţelor chimice care dau dependenţă - cocaină, marijuana, tutun, heroină - precum şi alte aspecte. Expresia „alte aspecte“ se referă la orice tip de manie sau obsesie irepresibilă, orice exces sau comportament împins la extrem.

Tulburările de nutriţie (ca, de pildă, anorexia, bulimia), dependenţa de sex, obsesia de a munci, nevoia de nestăpînit de a cheltui fără limite, o atitudine exagerat de rigidă ori moralistă, mania de a-ţi spăla mîinile de cincizeci de ori pe zi - toate acestea şi alte tipuri de dependenţe au fost încadrate în aceeaşi clasă cu alcoolismul. Tulburările menţionate şi altele de acelaşi gen afectează familia şi pe cei apropiaţi  -codependenţii - care pot suferi la fel de mult ca persoana dependentă sau chiar mai mult.

Conceptul de codependenţă îi include totodată şi pe alcoolici. Cuvîntulcodependent înseamnă, literal, „dependent de“. 

Cele zece caracteristici fundamentale ale persoanei codependente

Aceste zece caracteristici  împing persoanele codependente la a întreţine unele reacţii care îşi pun amprenta asupra fiecărei zile din viaţa lor. 

Noţiunile noastre despre familie şi despre condiţia de om adult se conturează în copilărie şi sîntem constrînşi (sau condamnaţi) să repetăm experienţa familiei pe care ne-o amintim. 

Pe lîngă retrăirea experienţelor din copilărie, aceasta din urmă determină majoritatea alegerilor pe care le facem şi chiar modul în care percepem lucrurile. 

1. Persoana codependentă este dominată de una sau mai multe obsesii. Comportamentul codependenţilor nu poate fi întotdeauna definit ca „negativ“; de fapt, unele obsesii, cum ar fi aceea de a munci, sînt apreciate pozitiv în anumite cercuri sociale. Indiferent de valoarea pozitivă sau negativă care i se atribuie, obsesia există. Unele dintre impulsurile de necontrolat se referă la alcool, droguri, agresiuni fizice, tulburări de nutriţie, dependenţe sexuale. Altele se manifestă mai subtil, dar nu mai puţin constrângător: mania de a număra obiectele, de a le aranja geometric ori de a le alinia, obsesia de a-ţi spăla mîinile frecvent.

Răspunsul tău la întrebarea: „Ce-ţi doreşti cel mai mult în viaţă?“ poate dezvălui anumite obsesii. Îţi doreşti bani, prestigiu, putere? 

2. Persoana codependentă este marcată şi suferă din cauza situaţiei problematice din familia în care a crescut. Sumbre, fantomele trecutului - anii primei copilării, copilăria părinţilor noştri şi a părinţilor lor - ne invadează prezentul. Cîteodată şoptesc, altădată ţipă. Larma lor e uneori binefăcătoare, alteori ne distruge.  

Stafiile trecutului se dovedesc a fi extrem de distructive în cazul relaţiei de cuplu. Fiecare avem astfel de reminiscenţe ale trecutului într-o oarecare măsură. In cazul unei personalităţi armonioase ele sînt în stare latentă, permiţînd din cînd în cînd o privire furişă în trecut, cu efecte benefice. În cazul personalităţilor afectate grav de codependenţă, ele distorsionează realitatea. 

Cît de tare ori cît de des auzi în prezent vocea mamei sau a tatălui tău? O frază ca „niciodată nu faci ceva bine“ îţi spune ceva? 

Gîndirea raţională şi logica nu pot interveni în modificarea acestor două aspecte sus-menţionate. Urmaşul adult al unui alcoolic jură: „Niciodată nu mă voi căsători cu un beţiv ca să-mi supun familia la suferinţa pe care am îndurat-o eu“. Dar, el va alege aproape întotdeauna un alcoolic sau o persoană cu tulburări similare, în ciuda celor mai bune intenţii, în ciuda faptului că ştie exact despre ce este vorba. Raţiunea şi logica par a zbura pe fereastră, surghiunite de cîntecul seducător de sirenă al trecutului.  

      3. Persoanele afectate de codependenţă au un foarte scăzut respect de sine (şi, adesea, demonstrează un grad scăzut de maturitate). Cit de mulţumit eşti de tine însuţi? Te aperi de criticile nefondate? Te simţi lipsit de sprijin şi prieteni? Ce îţi spun aceste lucruri despre respectul faţă de tine însuţi? 

      4. Codependentul este sigur că fericirea lui depinde de ceilalţi. Fericirea unei persoane codependente depinde aproape în întregime de ceea ce fac sau gîndesc ceilalţi. 

  Ai auzit vreodată aceste cuvinte:

„Dacă el/ea s-ar schimba, aş fi fericit.“ 

„Dacă el/ea ar arăta că mă acceptă şi îmi aprobă acţiunile, aş fi fericii.“ 

„Singurul motiv, pentru care el/ea face lucrul acesta, este pentru a-mi distruge liniştea. El/ea vrea să mă rănească, şi reuşeşte.“ 

Ai nevoie de un tovarăş de viaţă perfect pentru a te simţi împlinit? 

5. În schimb, persoana codependentă se simte excesiv de responsabilă pentru ceilalţi. Părinţii sînt responsabili pentru copiii lor în mod firesc. Nu vorbim aici despre acest fel de responsabilitate. Mai degrabă, este vorba de faptul că persoana codependentă se simte foarte răspunzătoare pentru tot ce se întîmplă cu ceilalţi, pentru fericirea, sentimentele, gîndurile, acţiunile lor, chiar şi pentru puterea lor de discernămînt, care-i ţine departe de probleme. 

6. Relaţia dintre codependent şi partenerul lui de viaţă sau altă persoană importantă pentru el este tulburată de o lipsă de echilibru între dependenţă şi independenţă, cu efecte extrem de nocive.  Termenul opus codependenţei (şi nu putem repeta destul de des acest lucru) nu este independenţa. Persoanele dependente şi codependente sînt mult preaindependente prin însăşi situaţia lor; ele sfidează raţiunea, bunul simţ şi morala prin însăşi condiţia lor de dependenţă. 

Termenul opus codependenţei este cel de interdependenţa. . Persoanele interdependente sănătoase îşi pot permite să fie suficient de dependente pentru a se deschide spre ceilalţi şi a-şi arăta vulnerabilitatea, dar în acelaşi timp ele au o imagine de sine pe care o pot susţine fără a avea nevoie de altcineva pentru a le-o întregi. 

       7. Persoana codependentă este un adevărat maestru al negării şi reprimării. Codependenţa este generată de problemele familiei de provenienţă. Cu toate acestea, persoana codependentă îşi apără în mod sincer familia. Dacă ea îşi mai aminteşte ceva din copilărie, este vorba de fragmente izolate sau detalii care nu sînt întocmai conforme realităţii. De obicei, persoanele codependente nu pot vedea lucrurile aşa cum sînt, nu pot aprecia situaţiile ca fiind atît de rele precum se prezintă în realitate. Ele pretind că nimic rău nu s-a întîmplat şi găsesc că introspecţia este mult prea dureroasă pentru ele. 

 8. Persoana codependentă îşi face griji pentru lucrurile pe care nu le poate influenţa şi încearcă adesea să le schimbe. Ea îşi manifestă frustrarea încereînd să controleze situaţii ori persoane care sînt şi vor rămîne întotdeauna în afara influenţei sale...

 Oamenii care au o imagine de sine negativă se aşteaptă adesea să eşueze deoarece cred despre ei înşişi că sînt nişte rataţi. Cînd se gîndesc la viitor, ei văd dezamăgiri, înfrîngeri. Dacă realitatea le dă dreptate - dacă într-adevăr suferă o înfrângere - frustrarea îi determină să aibă un şi mai scăzut respect de sine. 

 9. În principal, viaţa persoanei codependente se desfăşoară între extreme. Relaţiile personale sînt marcate de suişuri şi coborîşuri extreme, de zile fierbinţi şi îngheţuri. Economie şi bani aruncaţi, apoi ruină financiară (poate chiar de mai multe ori), furie şi tandreţe, dragoste şi război - viaţa e o barcă cu pînze pe ape furtunoase. Povestea de dragoste dintre Domnul şi Doamna Perfecţiune se termină cu un divorţ urât. Această polarizare extremă în ceea ce priveşte acţiunile sau relaţiile persoanei codependente este una din trăsăturile sale cele mai pregnante. 

Şi atitudinea persoanei codependente faţă de autoritate este la fel de marcată de extreme. Acelaşi om, dezgustător de umil în faţa şefului, poate fi un adevărat tiran acasă. De asemenea, codependentul poate simţi o teamă profundă faţă de un anumit tip de autoritate sau poate sfida un alt tip de autoritate. Nici în acest caz nu există un echilibru sănătos, nu există certitudinea controlului asupra propriilor reactii. Este vorba de o altă funcţie a naturii polarizante a vieţii şi atitudinii persoanei codependente. 

      10. În fine, persoana codependentă caută în permanenţă acel ceva despre care crede că îi trebuie sau îi lipseşte în viaţa personală.

Persoanele codependente sînt nerăbdătoare şi nemulţumite, indiferent de condiţiile exterioare.

Sursa:  Labirintul codependenței.Drumul spre relații interumane sănătoase. Autori :dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr.Paul Meier



Citește și :http://vicctoriaionepsihologulmeu.blogspot.ro/2013/11/cand-si-de-ce-iubim-peste-masura.html

Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.
Cititorule, articolele de pe acest blog sunt scrise cu intentia de a te ajuta. Trimite-le prietenilor tai si ajuta-i la randul tau. Iti multumesc.

Falsa comunicare

"' Emotiile nu sunt un lux, ci o complexa masura terapeutica in lupta pentru existenta.""-Antonio R. Damasio.

De ce ne asteptam ca oamenii, care dintr-un motiv sau altul nu ne pot iubi, s-o faca in cele din urma?

Poate parea ciudat ceea ce veti citi acum , dar incercati sa priviti la voi, la prietenii vostri, la colegi, la parinti si veti intelege ca , desi trist, este adevarat ca exista parinti care nu-si pot iubi copiii si exista copii care nu-si pot iubi parintii.

Adevaratele sentimente nu se obtin cu forta. Ele se afla acolo si au intotdeauna o cauza, care, in majoritatea cazurilor, ramane ascunsa.
Identificarea corecta a sentimentelor este foarte importanta. Cand simt ca nu pot trai fara ea/fara el, in spatele acestui sentiment se ascunde frica de abandon. Si in acest caz este benefic sa-mi tratez frica mea de abandon , in loc sa ma agat de un om care nu ma iubeste, chiar daca la inceput imi spunea vorbe frumoase si parea ca ma place. "Cea mai mare suferinta vine adesea nu de la situatia in sine, ci de la ce ne spunem noua insine despre ea" afirma Dr Richard Moss si cu fiecare caz ma conving, tot mai mult,de acest adevar.

Iubirea impusa nu este iubire, ci cel mai probabil o pseudorelatie, adica o relatie mascata bazata pe o comunicare falsa. Comunicarea adevarata presupune recunoasterea sentimentelor, comunicarea lor fara teama, fara ascunzisuri, adica un schimb emotional real.

Familia de origine, parintii, exercita o forta de atractie asupra copiilor, chiar si atunci cand acestia sunt adulti. Intr-o forma mascata parintele continua sa-si mentina autoritatea si controlul asupra copilului devenit adult. Deseori tensiunile sunt tinute sub control - atat  cat se poate -  si in functie de modul in care fiecare si-a depasit traumele copilariei. 

Cum puteti iesi dintr-o situatie neclara? 

Rupandu-va de dogmele si teoriile ce nu va sunt familiare; numai pentru ca sunt ale mamei/tatalui nu inseamna ca trebuie sa fie si ale mele.

Cand mediul devine lumea lui; copilul face totul pentru a i se opune si pentru a se sustrage atotputerniciei parintilor prin comportamente de genul: fuga de acasa, furt, minciuna, acte de violenta, inselatorie, abuzuri.

Majoritatea copiilor  invata, din frica de pedeapsa, sa-si reprime: mania, furia, durerea si frica. Corect si benefic ar fi sa fie invatati sa reactioneze adecvat la traume. Sentimentele nu ucid, nici exprimarea lor nu omoara pe nimeni; in schimb  refularea si disocierea de sentimentele negative poate conduce la acte regretabile.

Blocajele sunt rezultatul unei istorii de viata pe care, cel in cauza, trebuie sa o cunoasca din punct de vedere emotional pentru a intelege cum a devenit asa cum este. Aici se pot regasi persoanele care nu se plac, nu se pot accepta cum sunt, nu-si pot permite propria creativitate.

Relatiile care se bazeaza pe o comunicare mascata nu se pot schimba, raman ceea ce au fost dintotdeauna: falsa comunicare.

Urmarind doar faptele, nu putem sti ce a trait o persoana. Fara a cunoaste emotiile, ramase inaccesibile, fantezia ne poate duce departe, uneori dureros de departe. Astfel putem rani sau riscam sa fim raniti, ajungem la separare desi eram un cuplu reusit,etc.

Reflectati la cele de mai sus.

Comunicati-va emotiile, numai asa omul de langa voi va sti ce traiti cu adevarat si ce nevoi aveti. Incercati sa tineti cont de emotiile celuilalt pentru a avea relatii durabile si fericite.
Atentionare: Intensitatea emotiei poate afecta comunicarea rationala, pentru ca ratiunea paleste in fata unei emotii puternice. Persoanele anxioase vor intelege foarte bine  cea ce scriu aici. Frica, furia, mania pot crea probleme in cazul in care le dam liber sa se manifeste cand simtim ca intensitatea lor este mare, foarte mare, exacerbata.
Cunoasteti zicala "cine se arde cu ciorba, sufla si in iaurt"?

Bun. Iata ce aveti de facut in caz de manie, furie, frica de mare intensitate:
1.Reduceti intensitatea prin tehnici de relaxare ce sunt de regula la indemana. 
a.Tehnica respiratiei- poate fi practicata oricand ,oriunde.
Timp de 5 minute incercati sa respirati in felul urmator cu intentia sa va domoliti intensitatea emotiei ( frica, furie, manie, indignare, nedreptate) : incepeti cu un expir profund si apoi trageti aer in piept, numarand in gand pana la 3, tineti aerul si numarati pana la 4, apoi dati aerul afara numarand pana la 3, si repetati timp de 5 minute. Respectati ritmul!!! Nu va grabiti!!! Ritmul este esential.
b. Scrieti pe o hartie ceea ce simtiti. Recititi ceea ce ati scris pana simtiti ca intensitatea emotiei s-a domolit, apoi rupeti in bucatele cat mai mici pe care apoi le veti arunca la cos.
Nu pastrati hartia. Nu trimiteti sms-uri. Nu va plangeti prietenilor. Ii veti pune intr-o situatie delicata si functie de parerea lor  veti avea noi motive sa va alimentati credintele.

A se citi privind cu un ochi pe text si cu celalalt in interiorul tau nu la celalalt!
Eu pot sa vreau oricat sa fiu terapeut, cat timp clientul nu vrea sa fie pacient, nu se poate face nimic. Prima conditie pentru ca un om sa fie ajutat este sa ceara ajutor.